Un singur om si o „salba” de zeci de servere
Exista si Junior System Administrator? Prin ce se deosebesc cele doua pozitii?
In principal, prin nivelul de experienta. Mai precis, un sysadmin junior are un an de experienta sau deloc, dar are aptitudini verificabile, inclinatie si experienta, dobandita in medii educationale sau academice. Aceasta experienta, mai mult sau mai putin directa, se refera la sisteme de calcul de tip server, statii de lucru, diverse sisteme de operare, cunostinte cel putin medii despre structura interna sau arhitectura sistemelor de calcul, (inter)networking, securitate IT. Pentru a deveni senior system administrator trebuie sa ai o experienta de minim patru ani intr-o pozitie de sysadmin sau un rol mixt care a inclus administrarea de sisteme. In compania BlueSpace Software, de exemplu, exista un sysadmin secund cu un nivel de experienta peste nivelul mediu, deci nu mai este un junior propriu-zis, ci un specialist capabil sa implementeze foarte eficient solutii in perioade de timp foarte scurte.
Meseria de sysadmin este probabil una dintre cele mai vechi asociate cu domeniul tehnologiei informatiei. In Romania, printre primii adiministratori de sistem au fost "baietii de la Felix", care ingrijeau cu surubelnita monstruozitatile-dulap cu circuite integrate primitive, ce ocupau suprafete pe care tehnologia de astazi ar putea asterne sute de milioane de tranzistori.
Care este traseul profesional "clasic" al unui Senior System Administrator?
Administratorul de sistem "de cariera" are IT-ul in sange. Adica: este pasionat de calculatoare de la 13-14 ani, de pe vremea computerelor CHIP si HC85, e atras de primele PC-uri IBM compabitibile XT, de 286, de 386 si asa mai departe pana la sistemele moderne bazate pe platforme Intel, Sun, IBM avand microprocesoarele Xeon, Opteron, G5 si UltraSparc IIIi. Apoi: urmeaza liceul la profil "info", isi terorizeaza profesorii de chimie, de fizica si de matematica, "inghite" toata informatia disponibila despre sistemele de calcul si retele, topologia bus, IPX/SPX, sisteme de operare gen *DOS, Win31, Novell 3.12, retele IPX/SPX. Eu unul a trebuit sa ma multumesc cu informatiile care se "infiltrau" intr-un orasel de provincie. In timpul facultatii, am ramas pe pozitia de analist programator ajutor la Liceul "Alexandru Papiu Ilarian", atasat fiind de locul unde mi-am facut ucenicia. Am continuat sa acumulez in special retele, internet, TCP/IP, sistemele de operare Linux si Novell, sa imi "ingras creierii", cum spune numele unui site cunoscut.
Inainte de 2000, am venit in capitala pentru un interviu la o companie britanica de produse de larg consum, cu un nume destul de greu de pronuntat: Allied Domecq Spirits & Wine Romania S.A. Am reusit sa ocup functia cu titulatura de IT Supervisor, o functie cu rol dublu: management si implementare/executie, de la previzionare bugetara si urmarirea costurilor si cheltuieli versus buget, relatia cu furnizorii de echipamente si de servicii, help desk pentru utilizatori si angajati, baze de date, internet software, hardware statii de lucru etc., pana la sertizat patchcorduri – sertizarea/mufarea cablurilor de retea ce conecteaza calculatoarele la prizele de retea. Am lucrat cu o echipa multinationala, atat la propriu cat si la figurat, compania fiind una globala, cu angajati de nationalitati diferite, de la engleza, rusa, italiana si belgiana, pana la maghiara.
Dupa mai bine de patru ani, ca urmare a unei restructurari prin outsourcing-ul global al serviciilor IT catre EDS, am continuat la firma Romsys pe o pozitie de tech support detasat si am lucrat sase luni la un proiect major al unui client important. In decembrie 2004, mi s-a oferit oportunitatea sa ma ocup exclusiv de administrarea de sisteme. Am devenit senior sysadmin la o firma software, tot britanica. O retea de zeci de servere situate intr-un data center aflat undeva in Londra, cu Linux pe ele, toate "numai ale mele"! Am intrat in contact cu foarte multa tehnologie si software la care inainte aveam acces mai mult sau mai putin limitat. Cireasa de pe tort a fost "o salba" de sisteme MAC OS X, sistem "exotic" pentru un sysadmin din Romania. Cand am devenit supraaglomerat cu sarcini, am apelat la ajutorul unui automatic testing analyst, care detine in cadrul companiei un rol dublu de "automated" tester si sysadmin.
Ce presupune munca zilnica a unui Senior System Administrator?
Avand in vedere ca nu sunt dependent de viciile comune, gen cafea sau tutun, cand ajung la birou, deschid laptop-ul si ma apuc de treaba, fara nici o "incalzire prealabila". Aceasta "treaba" presupune: vizitarea fizica a sistemelor din perimetrul companiei, verificarea functionalitatii serviciilor critice (accesul la internet, mail, CVS, VPN, Active Directory, DNS, dhcp, wired and wireless LAN etc.), urmarirea atenta a sistemelor predispuse la defectare si supravegherea de la distanta a sistemelor aflate in locatii indepartate. De asemenea, ma ocup de analiza log-urilor din sistemele de management si a log-urilor de firewall, de verificarea starii routerelor, de urmarirea sistemelor de updatare (semi)automata a pachetelor de securitate si de scanarea in scopul detectarii eventualelor brese de securitate. Tot in lista indatoririlor mele intra urmarirea site-urilor de stiri despre domeniul IT si a mesajelor de pe listele de e-mail de securitate, supravegherea status-ului propriilor proiecte si ale celuilalt sysadmin si convocarea de consultari ambi-sens. Daca este cazul, ma ocup si de help desk pentru utilizatorii si clientii interni ai companiei.
Cu ce departamente interactionati cel mai adesea?
Cu toate si cu fiecare coleg sau angajat in parte, atunci cand sunt solicitat. Cel mai adesea, lucrez cu cei din departamentul de testing de performanta, administratorii bazelor de date si administratorii de servere de (aplicatii) web.
Echipa de administratori de sistem a companiei BlueSpace Software este formata din doua persoane. Sarcinile le impartim, in special, in functie de competenta – el mai mult Microsoft, eu – preponderent Linux. Dar task-urile nu sunt niciodata batute in cuie si le executam in functie de prioritati si disponibilitate. Exista deci loc de o anumita flexibilitate in distribuirea sarcinilor, astfel incat sa fim motivati de ceea ce facem.
Spre ce pozitii se poate avansa?
Intr-o firma de tehnologie, pozitiile superioare unui senior system administrator sunt IT Directorul, Chief Technical Officer, Chief Information Officer sau Chief Security Officer. La alte tipuri de business, se poate avansa catre IT Manager.
Cum este SSA-ul de la o companie din Romania comparativ cu unul din strainatate?
Depinde ce intelegem prin "strainatate". Daca vorbim despre vestul Europei, continentul nord-american partial, Asia – in special Japonia, Koreea, Malaezia, Indonezia, Taiwan, Hong Kong si, mai recent, China – presupun ca bugetul unui SSA este mai substantial sau cel putin tehnologia este mult mai ieftina, iar echipamentele din dotare sunt mai moderne si mai la zi, in comparatie cu cele din tarile Europei de Est si chiar din centrul Europei.
Care sunt primele calitati pe care trebuie sa le aiba un SSA?
Sa fie orientat catre solutii, sa fie un team player si un manager abil, un negociator versat, rabdator si calm sau, cel putin, capabil sa faca fata problemelor colegilor care apeleaza la help desk. Experienta in proiectarea si administrarea de sisteme IT este foarte importanta si ideal ar fi sa depaseasca sase-sapte ani de experienta. Este o meserie frumoasa, intr-un domeniu mereu in dezvoltare si evolutie. Exista si aspecte neplacute, desigur. De exemplu, contradictiile sterpe si cele care iti pun la indoiala calitatile profesionale, venite din partea unor persoane complet neinformate despre ceea ce face un sysadmin in general sau despre ceea ce intreprinde pentru a solutiona problemele. Succesele in implementarea solutiilor tehnice dificile si compensatiile materiale sunt printre satisfactiile cu care imi sunt rasplatite eforturile.