Un proiect de ţară de dezvoltare, de economie, de turism, de unitate
Aceasta a declarat preşedintele Asociaţiei Tăşuleasa Social, Alin Uhlmann Uşeriu.
Lansarea proiectului "Via Transilvanica" a avut loc marţi, la Alba Iulia, în prezenţa reprezentanţilor a celor zece judeţe prin care va fi implementat acesta şi a "ambasadorilor" Tiberiu Uşeriu, Toma Coconea, fostul principe Nicolae, Dragoş Bucurenci, Mihaela Miroiu, promotori şi susţinători ai proiectului.
Cu acest prilej a fost semnat şi un memorandum de colaborare pentru realizarea proiectului ce va lega Transilvania de Dunăre şi de mănăstirea Putna.
Prezent la eveniment, fostul principe Nicolae a amintit în cuvântul său că are zece ani de când a făcut pentru prima dată voluntariat cu Asociaţia Tăşuleasa Social, și a afirmat că "Via Transilvanica" este "un proiect de ţară de dezvoltare, de economie, de turism, de unitate". Potrivit Agerpres, amenajarea drumului se va face în mai multe etape, o primă porţiune, în lungime de 100 de kilometri, fiind prevăzută a fi finalizată în toamna acestui an, pe traseul Ţara Dornelor – Reghin.