Un job bun pentru studenţii la comunicare şi marketing
Studenții trebuie să își facă prima lor agenție și să participe la primul pitch. La fel ca marile agenții, ei vor trece printr-o etapă preliminară în care trebuie să convingă juriul că agenția lor merită să fie chemată în etapa finală. În partea a doua, echipele finaliste vor primi un brief și vor susține o prezentare în fața “clientului”.
Echipa câștigatoare va lucra, plătit, pentru comunicarea proiectelor de CSR adresate studenților pe care le face megaclientul BCR.
“Studentii sunt extrem de creativi și de dornici să facă lucruri importante. Noi credem că trebuie să aibă șansa își folosească creativitatea și entuziasmul în timp ce învață și ce înseamnă să își facă propria afacere. Trebuie să demonstreze că au curaj și spirit antreprenorial, iar noi le aducem megaclientul la masa de întâlnire. În plus, le oferim traininguri și suport continuu. Ne dorim ca toți cei implicați în această competiție, inclusiv în faza de preselecție, să aibă ceva de învățat despre ce înseamnă să lucrezi în comunicare”, a spus Nicoleta Deliu, președinte IAA Young Professionals România.
Pentru a participa, studenții pasionați de marketing și comunicare, dar și cu ceva spirit antreprenorial trebuie să intre pe www.competitiaa.ro și să urmeze pașii de înscriere.
“Stim din experiență că primul client se câștigă cel mai greu. Dacă mai e vorba și de un megaclient, cum este BCR, este cu atât mai dificil. Această competiție oferă studenților șansa să acumuleze un portofoliu de senzație și să fie plătiți în timp ce fac asta. Mai mult, au șansa să își completeze studiile academice cu experiența reală a unei agenții care lucrează cu un client mare” a spus Claudiu Petria, membru IAA YP și project manager CompetitIAA.
Până pe data de 30 noiembrie studenții trebuie să își facă o echipă de 3-5 oameni și să completeze formularul de participare. Pe 5 decembrie, toți cei care s-au înscris vor avea o întâlnire cu unii dintre cei mai cunoscuți oameni de marketing și comunicare din România, care le vor da feedback pe formularul de înscriere și le vor răspunde la întrebări. Tot atunci vor fi anunțate și echipele finaliste.
Miniagentiile ajunse în finală, vor beneficia de un training de comunicare, adaptat nevoilor și cunoștințelor lor.
Prezentarea finală va avea loc pe 15 decembrie, iar pe 16 decembrie va fi anunțată echipa câștigatoare, care va lucra, plătit, în următoarele luni pentru BCR.
“Credem că antreprenorii au rol essential în dezvoltarea economică a țării și, implicit, în șansa noastră de a trăi mai bine. De aceea, susținem proiectele care ajută la creșterea spiritului antreprenorial, mai ales în rândul tinerilor. În domeniul comunicării găsim de obicei oameni curajoși, calitate esențială pentru un antreprenor. Sperăm să cunoaștem cât mai mulți prin acest proiect” – Ilinca Macri, sef departament Afaceri Comunitare BCR.