Un ghid de conducere a oamenilor
Desenarea profilului personal
Participantii la demo-training au putut testa pe propria persoana cel mai popular dintre instrumentele furnizate de Consulting Tools prin Wilson Learning. Facet5 este un chestionar de personalitate pe baza caruia se poate obtine profilul fiecarei persoane (manager, angajat sau candidat la angajare). "Examinarea" se bazeaza pe dezvoltarile recente din teoria personalitatii si din dezvoltarea manageriala. Concluziile investigatiei au un caracter extrem de practic.
Managerii pot folosi rezultatele acestei evaluari pentru a-si cunoaste subordonatii, a identifica talentele si a gestiona eficient resursele fiecaruia. Un astfel de profil de personalitate poate fi util atat in procesul de recrutare-selectie, cat si in alte procese-cheie: integrarea in echipa, dezvoltarea carierei, management si leadership. De asemenea, fiecare persoana isi poate descoperi punctele forte si slabiciunile si poate invata cum sa interactioneze mai bine cu ceilalti.
Profilul personal se obtine prin realizarea unui punctaj (pe o scala de la 1 la 10) pentru fiecare dintre principalele zone ale personalitatii: vointa (sunt masurate determinarea, spiritul de confruntare, independenta), energie (vitalitate, sociabilitate, adaptabilitate), afectivitate (altruism, suport, incredere), control (disciplina si responsabilitate) si emotionalitate (tensiune si intelegere a celorlalti).
Punerea in functiune a potentialului
Consultantul nu se multumeste sa constate lucruri, ci ofera si interpretari concrete, sugereaza metode de actiune. Evaluand preferintele personale ale angajatilor, sunt facute anumite recomandari cu privire la modul in care acestea se pot imbina cu asteptarile legate de job-ul pe care persoana il are de indeplinit. Facet5 le ofera managerilor un adevarat ghid de a conduce oamenii. Pornind de la raportul pe care instrumentul il genereaza, ei afla cum isi pot modifica abordarea fata de un angajat astfel incat sa obtina rezultate maxime de la acesta.
Datorita diferentelor de mentalitate si cultura existente de la o tara la alta, testele prin care se realizeaza profilul angajatilor si al managerilor se cer adaptate fiecarei culturi locale. Chestionarele sunt traduse de catre specialisti acreditati in folosirea lor, nu sunt pur si simplu lasate pe mana unui birou de traduceri. "Facet5 este cu adevarat un produs multi-lingvistic", spune Rob Steed, directorul comercial al Consulting Tools UK, prezent la eveniment. "O persoana poate completa chestionarul in limba romana la Bucuresti, poate primi un feedback online de la un coleg regional in limba greaca, iar raportul poate ajunge la sediul central in japoneza sau in oricare alta limba din cele 35 disponibile".
Desi chestionarul se completeaza online, iar raportul generat se transmite de asemenea electronic, interactiunea client-consultant este esentiala, deoarece trebuie identificate inainte de orice nevoile clientilor. Implementarea solutiilor trebuie facuta de asemenea sub indrumare. Cei care folosesc instrumentul Facet5 trebuie sa fie acreditati in acest sens (sunt deja 15 persoane acreditate in Romania). Prin intermediul Wilson Learning, managerii HR din Romania pot primi ei insisi aceasta acreditare. Pretul unei testari cu Facet5 este de aproximativ 110 euro, insa el poate varia in functie de numarul aplicantilor.
Potrivit lui Rob Steed, Consulting Tools se distinge pe piata prin complexitatea metodelor de consultanta folosite: de la teste psihometrice si de monitorizare a stresului, pana la studii referitoare la atitudinea angajatilor dintr-o companie. Un capitol important din sistemul de consultanta oferit prin Wilson Learning il constituie evaluarea printr-un feedback de 360^0. Pornind de la perceptia pe care ceilalti din jurul meu (sefi, subordonati, colegi) o au asupra mea, pot afla care-mi sunt punctele forte si nevoile de dezvoltare: in materie de management, leadership, inteligenta emotionala, performanta, lucru in echipa etc. Pentru fiecare dintre aceste componente, instrumentul de consultanta ofera solutii extrem de concrete.
Consulting Tools este o companie britanica specializata in dezvoltarea instrumentelor de evaluare si consultanta, sprijinind organizatiile sa-si descopere talentele si apoi sa le cultive in interiorul lor. In prezent, Consulting Tools furnizeaza solutii de consultanta in 25 de tari. Rob Steed ne-a explicat motivele pentru care firma a decis sa patrunda tocmai acum pe piata romaneasca: "Este vorba, in primul rand, de recenta aderare a Romaniei la UE, apoi de marele interes pe care piata romaneasca il manifesta pentru solutiile de consultanta si, nu in ultimul rand, de faptul ca principalii nostri clienti corporatisti intra si ei acum pe piata romaneasca".
La evenimentul organizat de Wilson Learning, au mai participat din partea gazdelor Kate Lewis, Client & Quality Manager Consulting Tools, Valentin Pasa, managerul general al Wilson Learning Romania, si Louisa Grigorakou, Scientific Partner al Wilson Learning.