Topul celor mai puternice branduri în Social Media 2020
Biz Market View, divizia de market research a Biz Agency, în parteneriat cu ZeList, au anuntat ieri, 2 iulie 2020, rezultatele studiului Top Social Brands 2020, în cadrul conferinței Top Social Brands. Topul, aflat la a douăsprezecea ediție, reunește 50 de branduri care integrează cele mai de impact strategii și cele mai eficiente canale de comunicare ale momentului.
„Analizăm de 12 ani evoluția brandurilor în social media din România și reușim, an de an, să le evidențiem pe cele care reușesc să obțină cele mai bune rezultate. Ediția de anul acesta confirmă încă o dată că perseverența, creativitatea, inovația și strategiile pe termen lung sunt cea mai bună măsură a performanței”, spune Marta Ușurelu, Owner, revista Biz.
Studiul reprezintă rezultatul unei analize complexe a activităților desfășurate de brandurile active în social media, în intervalul 1 mai 2019 – 1 mai 2020.
În analizarea performanței brandurilor au fost luate în calcul:
· Principalele modalități de prezență a brandurilor în social media: blog de companie / blog de brand; pagini de Facebook; cont de companie pe LinkedIn; cont YouTube; cont Instagram
· Activitățile de promovare în social media: campanii pe bloguri; campanii cu videobloggeri; campanii cu instagammeri; campanii cu vedete pe blog / vlog, Instagram, Facebook; proiecte speciale online driven; campanii de endorsement
· Inovația: prezență și / sau activități de marketing / proiecte speciale pe canale de social media care nu sunt mainstream (Snapchat, Tiktok, Reditt, Shazam, Spotify, Waze, Wetransfer, Foursquare, Flipboard, Social Media Chatbot)
· Alte activități și inițiative relevante: inițiator / sponsor la evenimente dedicate industriei de digital; customer care dedicat în social media; proiecte speciale de tipul real time marketing; premii obținute pentru campanii cu componentă principală de digital în competiții naționale sau internaționale.
Înscrierile pentru includerea în Top Social Brands au fost deschise timp de două luni pentru companiile și agențiile care au dorit să participe la acest studiu. Brandurile din clasamentul de anul trecut au fost incluse în mod automat în analiza din 2020. Nu au fost incluse în cercetare branduri de media sau activități de autopromovare desfășurate de agențiile de comunicare.
Top Social Brands 2020 a rezultat în urma ponderării rezultatelor înregistrate de branduri în două clasamente preliminare: topul ZeList (apariții și viewership) – 30% și topul Biz realizat pe baza chestionarelor completate de companii și a cercetării proprii asupra social media – 70%.
Samsung, Lidl și Huawei ocupă primele trei poziții în ediția Top Social Brands 2020. Ele sunt urmate în Top 10 de Coca-Cola, KFC, Vodafone, Banca Transilvania, Telekom, Kaufland și Orange.
Brandurile aflate pe primele locuri ale clasamentului sunt cele care au reușit să comunice coerent și eficient pe toate canalele care contează în rândul audiențelor lor, însă strategia a fost diferită la fiecare dintre ele.
Samsung a creat prin autenticitate și abordări originale experiențe unice pentru comunitatea de utilizatori ai produselor companiei. A construit o platformă de colaborare și content creation cu un grup de influenceri cu valori și pasiuni comune cu ale brandului.
Lidl are una dintre cele mai active pagini de brand din România pe Facebook, cu peste 2,1 milioane de fani, unde conținutul este produs în proporție de 50% in-house. Și-a crescut puternic în ultimul an comunitățile de pe Instagram și YouTube.
Huawei mobilizează influenceri relevanți de lifestyle, tehnologie și fotografie pentru a crea un mix social media atractiv care oferă noi experiențe de brand consumatorilor.
Mai multe detalii despre clasamentul celor 50 de branduri pot fi accesate aici: https://www.revistabiz.ro/top-social-brands-2020/. Studiul poate fi citit integral și în Revista Biz.
Înregistrarea conferinței poate fi urmărită online pe pagina de Facebook Biz: https://www.facebook.com/RevistaBiz/videos/297667628029608/