Top 50 cele mai puternice femei de afaceri din lume. Mariana Gheorghe ocupă poziția 32
În materialul de prezentare, publicat de Fortune, se spune despre Mariana Gheorghe că a preluat conducerea Petrom la doi ani după privatizare. Cei care au numit-o în această funcție i-au încredințat misiunea de a transforma compania în unul dintre cei mai importanți producători de petrol și gaze din sud-estul Europei. Rezultatele nu au întârziat să apară, iar anul trecut în plină criză economică, OMV Petrom a raportat un profit de 1,2 miliarde dolari, în creștere cu 80% față de 2010. Și în cazul vânzărilor s-au înregistrat majorări de 27% față de 2010, ajungându-se la un volum de 5,6 miliarde dolari. În calitatea sa de director general al OMV Petrom, Mariana Gheorghe a semnat în acest an un acord cu ExxonMobil care prevede exploatarea hidrocarburilor aflate în perimetrul românesc al Marii Negre.
Citiți articolul integral pe Finanțiștii.ro