Tesla va plăti 7.700 de dolari fiecărui client din Norvegia!
Țara care iubește cel mai multe modelele electrice este și foarte strictă în ceea ce le privește. La fel și clienții. O dovedește un proces recent, câștigat de mai mulți proprietari norvegieni de Tesla Model S P85D, împotriva constructorului American, potrivit independent.md.
Clienții Tesla au acuzat producătorul că i-a mințit în legătură cu resursele oferite de sedanul electric și implicit cu performanțele acestuia. Se pare că în momentul comercializării versiunii Model S P85D, Tesla a afirmat că mașina are o putere combinată de 691 de cai putere.
Semantic, acest lucru este adevărat, întrucât motorul față oferă 221 de cai, iar cel spate 470 de cai. Prin urmare, americanii erau acoperiți.
Dar în realitate, puterea combinată a celor două agregate era de 463 de cai putere. Această omisiune, creată de comunicarea ușor evazivă a americanilor, va costa Tesla o sumă destul de consistentă. Americanii vor plăti fiecărui client o sumă de 7700 de dolari, jumătate din cerința inițială a acestora. Asta după ce Tesla le făcuse o ofertă de 6000 de dolari, dar aceștia au refuzat-o.
Potrivit Tesla, clienții pot cheltui cei 7.700 de dolari și pentru a comanda diverse accesorii sau upgrade-uri pentru modelele actuale.