Tehnologii inovatoare aplicate în shopper research, dezvăluite la Marketing Research Conference
Workshop-ul face parte din evenimentul Marketing Research Conference și se adresează specialiștilor în marketing, retailerilor și angajaților agențiilor de ATL, BTL sau shopper marketing care sunt interesați de tehnici inovatoare aplicate în Shopper Research și de folosirea lor pentru îmbunătățirea planurilor de marketing și comunicare în magazine.
Seminarul se va desfășura timp de 4 ore, la Hotel Ramada Majestic din București. În cadrul seminarului vor fi testate tehnologiile de mobile eye tracking și virtual shopping și se vor da exemple de folosire a datelor colectate, pentru a înțelege cum pot fiaplicate în tactici de shopper marketing.
Aflat la a patra ediție, Marketing Research Conference este un eveniment dedicat industriei locale de cercetare de piață pe parcursul căruia se vor puncta câteva aspecte esențiale pentru strategiile de marketing ale brandurilor, pornind de la evoluțiile în comportamentul de consum din ultima perioadă până la schimbările în comportamentul de cumpărare și modul în care cercetarea de piață le poate transforma în informații valoroase pentru branduri.
Informații complete despre program și despre participarea la conferință și la seminar sunt disponibile pe site-ul oficial al evenimentului.
Marketing Research Conference 2013 este o conferință din seria SMARK KnowHow.