Teatrul de Operetă a aniversat 65 de ani
Foaierul teatrului a găzduit festivitatea decernării diplomelor de onoare ,,Opereta 65” stelelor Operetei de altădată, soliști, membri ai Orchestrei, Corului și Ansamblului de balet, care și-au adus de-a lungul anilor o contribuție importantă la realizarea unor spectacole memorabile și la promovarea operetei ca gen muzical, pe plan național și internațional.
Începând cu ora 19.00, artiștii de altădată dar și spectatorii care îndrăgesc acest gen muzical au luat loc în sala de spectacole pentru a urmări un eveniment aparte care a inclus cele mai îndrăgite fragmente din spectacolele de operetă realizate de-a lungul timpului la Operetă.
Gala aniversară ,,Opereta 65” s-a deschis cu uvertura operetei ,,Vânt de libertate” de Isaak Dunayevsky, producție care inaugura în data 7 noiembrie 1950 Teatrul de Stat de Operetă.
Invitații speciali ai serii, artiștii Mircea Luculescu, Andreea Constantinescu, Constantin Floriean, Cleopatra Meridoneanu, Vali Niculescu, Constanța Câmpeanu, Ștefi Pârvulescu, Valeria Rădulescu și muzicologul Viorel Cosma au urmărit de pe scenă prestația mai tinerilor lor colegi, actuali artiști ai Teatrului de Operetă și Musical ,,Ion Dacian”. Printre ei i-am remarcat pe: Amelia Antoniu, Florin Budnaru, Cristian Caraman, Viorel Ciurdea, Gabriela Daha, Ligia Dună, Eugenia Ilinca, Bianca Ionescu, Mihnea Lamatic, Daniel Madia, Mioara Manea-Arvunescu, Marius Mitrofan, Gladiola Nițulescu-Lamatic, Alfredo Pascu, Cătălin Petrescu, Orest Pîslariu-Ranghilof, Stefan Popov, Alexandra Savu, Doina Scripcaru, Valentino Tiron, Mediana Vlad, Daniela Vlădescu, Anton Zidaru, alături de Orchestra, Corul și Ansamblul de balet al Teatrului de Operetă și Musical ,,Ion Dacian”. Seria evenimentelor aniversare ,,Opereta 65” va continua pe tot parcursul lunii noiembrie.