Țara în care emailurile de serviciu au fost interzise după program
Companiile cu peste 50 de angajați vor fi obligate să menționeze în contract faptul că salariatul nu trebuie să răspundă la e-mailuri în afara orelor de serviciu.
Reformele în domeniul muncii sunt însă mai cuprinzătoare, iar angajații nu sunt pe deplin mulțumiți de acestea. În ultimele zile au avut lor confruntări violente între manifestanți și forțele de ordine, inclusiv la Paris.
Mulți spun că reformele, motivate de rata mare a șomajului, simplifică procedura concedierii și că pot determina angajatorii să ignore drepturile salariaților.
Conform legii, săptămâna de muncă de 35 de ore rămâne în picioare, însă aceasta nu e decât o medie.
Companiile pot negocia cu sindicatele un număr de ore de muncă mai mic sau mai mare, acesta neputând să depășească însă 46 de ore.