Surprinzător: Ce fac românii în timpul liber
Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală lansează luni, 26 septembrie 2016, „Barometrul de Consum Cultural 2015. Preferințe, practici și tendințe”, cel mai important și mai amplu studiu de consum cultural din România.
Potrivit Barometrului, aproximativ 55% din populație consideră că instituțiile publice de cultură desfășoară o activitate importantă pentru comunitate, 58% dintre tineri au participat la evenimente dedicate artelor vizuale desfășurate pe stradă, iar consumul de muzică clasică a crescut cu 7% în 2015, comparativ cu 2010, în timp ce 79% dintre respondenți nu au știut să numească niciun artist vizual contemporan, iar 80% din populație nu a fost niciodată la cinematograf în ultimul an.
În 2015 s-au împlinit 10 ani de când Barometrul măsoară nivelul de consum cultural din România, fiind singurul studiu de acest tip la nivel național, construit pe modele similare europene. Nu întâmplător, ediția aniversară are trei teme majore: preferințe, practici și tendințe, teme care sintetizează principalele direcții de cercetare ale Barometrului și reprezintă temelia pe care s-a construit acest demers.
Lucrarea este structurată în opt capitole ce abordează teme precum: management cultural, consum cultural non-public, piraterie digitală, arte vizuale, consum de film și cinema, tineri și creativitate, participare la festivaluri, consum cultural în spațiul public. Acestea reflectă dinamica valorilor și practicilor din societatea românească de astăzi și modul în care populația se raportează la sectorul cultural, rezultatele devenind esențiale în dezvoltarea strategiilor locale și regionale.
Studiul a fost gândit ca un instrument de lucru pentru specialiștii din sectoarele culturale și creative, o analiză relevantă pentru reprezentanții autorităților publice centrale și locale, dar și o lectură plăcută pentru publicul larg.
Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală, aflat în subordinea Ministerului Culturii, este singurul institut național care are ca obiective studierea, cercetarea și furnizarea de date statistice pentru domeniul culturii, precum și formarea continuă a celor care aleg o carieră în sectorul ocupațional – cultură.