Subvenții pentru IMM-urile care angajează tineri absolvenți
Documentele necesare pentru deschiderea acestei cereri de proiecte au fost publicate vineri, 23 mai a.c., în Monitorul Oficial. Proiectele vor putea fi încărcate în sistemul informatic Action Web începând cu data de 6 iunie 2014, ora 10.00, până la data de 11 iunie 2014, ora 16.00.
„Prin această schemă de minimis susținem angajarea tinerilor absolvenţi şi activitatea mediului privat. O sumă de aproximativ 40 de milioane de euro din fondurile europene alocate României prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane va fi folosită pentru a subvenţiona primele locuri de muncă ale elevilor şi studenţilor din promoţia 2014. Subvenţia acoperă plata unui salariu net de 900 de lei pentru absolvenţii de studii medii, respectiv de 1.300 de lei pentru absolvenţii de studii superioare, pe o perioadă de minimum 6 luni şi de maximum 12 luni. Angajatorii care vor beneficia de aceste subvenții vor fi obligați să mențină posturile nou create o perioadă de timp cel puțin egală cu cea pentru care au încasat subvenția. Subliniez că firmele vor fi obligate să mențină postul nou înființat și nu persoana angajată inițial, în condițiile în care prin această măsură vrem să încurajăm competiția pe piața muncii”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
Numărul maxim orientativ de posturi care vor face obiectul subvenţionării, în funcţie de categoria în care se încadrează beneficiarul schemei de minimis, este următorul:
- Pentru microîntreprinderi – 3 locuri de muncă;
- Pentru întreprinderi mici – 7 locuri de muncă;
- Pentru întreprinderi mijlocii – 15 locuri de muncă.
Subvențiile aferente salariilor tinerilor absolvenți vor fi acordate lunar. În același timp, companiile care vor angaja absolvenți vor fi obligate să realizeze un plan educațional pentru fiecare persoană nou angajată pentru a proba demersul procesului educațional aferent învățării la locul de muncă.