Studiul „Twiplomacy” relevă: Papa Francisc este cel mai urmărit
Studiul, numit ''Twiplomacy'', analizează în fiecare an (de la începutul lui aprilie până la sfârșitul lunii mai) utilizarea conturilor de Twitter de către liderii și autoritățile naționale. Conform acestui clasament, președintele american, Donald Trump, se plasează în spatele celor doi lideri, atât în ceea ce privește numărul de urmăritori, cât și numărul de redistribuiri ale mesajelor sale.
Un cuvânt ciudat
Donald Trump (@RealDonaldTrump) este cunoscut pentru tweet-urile sale trimise la orice oră din zi sau din noapte, de la comentarii despre o performanță televizată a actorului Arnold Schwarzenegger până la ''deficitul comercial uriaș cu Germania''. De exemplu, marți seara, cu puțin înainte de miezul nopții, a postat pe Twitter un cuvânt ciudat, ''covfefe'', care devenit foarte repede subiectul principal de conversație pe rețele de socializare. Dar se pare că fiecare dintre tweet-urile președintelui SUA publicate în această perioadă a fost replicat în medie de 13.000 de ori.
În schimb, regele Salman (@KingSalman) folosește Twitter cu parcimonie extremă, postând doar zece tweet-uri. Dar mesajele sale de pe această rețea de socializare sunt reproduse în medie de aproape 150.000 de ori.
Analiștii Burson-Marsteller relevă de asemenea că, de când Barack Obama, liderul al cărui cont era cel mai urmărit, a părăsit Casa Albă, papa Francisc (@Pontifex, 33,7 milioane de abonați), este cel care a preluat fruntea clasamentului din acest punct de vedere, înaintea contului personal al lui Donald Trump, cu 30,1 milioane de abonați, și a contului personal al prim-ministrului indian, Narendra Modi (@NarendraModi), cu 30 de milioane de abonați.
Printre liderii cei mai urmăriți figurează, de asemenea, președintele turc, Recep Tayyip Erdogan (@RT_Erdogan, cu 10,3 milioane de abonați), și șefa diplomației indiene, Sushma Swaraj (@SushmaSwaraj, 8 milioane de abonați).
Pentru acest studiu, Burson-Marsteller declară că a analizat 856 de conturi oficiale și personale ale șefilor de stat, de guvern și ai diplomației din 178 de țări.
În cadrul G7, cancelarul german Angela Merkel este singurul lider care nu scrie mesaje pe Twitter.
În Europa, contul oficial al primului-ministru britanic (@ Number10gov, 5,1 milioane de abonați) este cel mai urmărit. În ceea ce privește contul noului președinte francez, Emmanuel Macron (@EmmanuelMacron, mai mult de un milion de abonați), acesta ocupă locul al cincilea în clasamentul liderilor europeni, alături de cel al prim-ministrului spaniol Mariano Rajoy.