Stiti sa faceti prezentari?
Cum v-a venit ideea crearii unui
astfel de curs postuniversitar?
Pot spune ca acum 10 ani am hotarat ca preocuparile mele profesionale sa se indrepte catre domeniul multimedia. De atunci si pana in prezent am facut un doctorat in acest domeniu, am initiat si predau si in prezent doua cursuri de multimedia la Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii din Universitatea din Bucuresti, am organizat workshopuri pe diferite subiecte multimedia in fa- cultate, impreuna cu parteneri de la alte institutii si universitati din lume, am scris carti despre multimedia, am obtinut un grant de la Banca Mondiala tot cu o tema multimedia.Sunt in legatura permanenta cu specialisti din tara si din strainatate care au preocupari in acest domeniu.Dar ideea acestui curs postuniversitar mi-a fost sugerata, daca pot spune asa, de catre fostii mei studenti care veneau sa ma consulte in realizarea si managementul proiectelor multimedia online si offline. Unii primeau ca sarcini de serviciu coordonarea si realizarea in echipa a unui astfel de proiect de la institutiile la care lucrau si nu stiau ce sa faca, altii doreau sa gaseasca un job mai bine platit, avangardist, dorind sa se specia-lizeze mai mult pe acest canal media. Cursul a inceput in anul universitar 2000 – 2001.
Care este costul acestui curs?
Pretul acestui curs este evaluat in legatura cu costul resurselor necesare pentru desfasurarea sa, adica echipamente hardware si software specializat. In primul an, am avut un pret promotional pentru a testa piata, apoi l-am corelat cu ceea ce avea sa se intample pe parcursul orelor. Toate modulele de curs postuniversitar se fac in mod aplicativ, in fata calculatorului. Pentru anul universitar viitor urmeaza sa se faca niste calcule de eficienta, iar informatiile recente vor fi publicate pe site-ul facultatii la adresa www.fjsc.ro.
Ce tip de admitere exista?
Pana in prezent, nu am practicat o admitere in adevaratul sens al cuvantului, mai degraba am impus niste conditii pe care viitorii cursanti trebuie sa le indeplineasca. Cea mai importanta este dovada abilitatilor de utilizare a calculatorului, cel putin in activitati de birotica. Acest tip de admitere a permis un larg acces al celor ce doresc sa cunoasca si sa lucreze in activitati din domeniul multimedia. Sunt foarte mandra pentru ca o buna parte dintre absolventii cursului postuniversitar au reusit sa se angajeze in firme sau in departamentele multimedia ale institutiilor de presa in conditii foarte avantajoase, in principal ca „web designeri” sau „content producers”.
Pe cine tintiti cu acest program?
In prezent, piata fortei de munca poate absorbi un numar mare de specialisti in acest domeniu. Nu ma refer numai la partea de tehnologie multimedia sau la programarea multimedia, cat mai ales la cei care creeaza continutul multimedia, eContent. Acest context este benefic pentru noi pentru ca se inscrie in tendinta europeana de integrare. Comisia Europeana lanseaza frecvent apeluri pentru programe legate de continutul digital. De aceea, acceptam licentiati cu diferite specializari.
Din experienta pe care ati avut-o cu generatiile anterioare, din ce domenii au venit candidatii?
Au venit atat absolventi de litere, filosofie, psihologie, jurna-lism, arte, cat si candidati care au absolvit cursuri universitare cu profil economic si ingineresc.
Cate locuri sunt disponibile pentru cei interesati?
Asa cum spuneam, aceste cursuri au un pronuntat caracter aplicativ si cel mai eficient este sa lucrezi cu un numar maxim de 20 de studenti.
Care este durata unui astfel de program?
Cursul incepe in luna noiembrie si se termina in luna iunie. In fiecare luna se tine un singur modul, timp de o saptamana, de luni pana vineri, de la ora 16 la ora 21.
Ce se studiaza in cadrul cursului postuniversitar de
multimedia?
Cursul postuniversitar este organizat pe opt module. Acestea urmaresc pe etape proiectarea, realizarea si lansarea proiectelor multimedia offline pe suport CD-ROM si a site-urilor Web.
Cine preda in cadrul acestui curs?
Profesorii care predau la acest curs sunt cadre didactice universitare, dar si specialisti, practicieni in multimedia care pot impartasi din experienta lor cursantilor. Ideea este ca tot ceea ce studentii gasesc la acest curs sa fie, daca se poate, imediat aplicabil la locul lor de munca sau ei sa se integreze rapid pe piata actuala a muncii.
Ce abilitati practice dobandesc absolventii
in urma acestui curs?
Este de asteptat ca, la sfarsitul cursului, studentul sa poata fi managerul unei echipe multimedia, dar si realizatorul unui astfel de proiect.
Avand in vedere ca este un curs la o facultate de comunicare, cat reprezinta cunostintele tehnice si cat cele de continut in crearea proiectelor multimedia?
Faptul ca suntem la o facultate de comunicare este firesc pentru ca in toata lumea facultatile de acest gen ofera cursuri de multimedia si noi tehnologii in slujba comunicarii. In plus, este si un avantaj pentru ca un proiect bun care sa raspunda cerintelor utilizatorului cere comunicarea directa cu acesta in faza de construire si apoi comunicarea prin intermediul icon-urilor, imaginilor, textelor, simbolurilor, culorilor in faza de utilizare. Daca ar fi sa dau procente as zice – 50 % cunostinte tehnice si 50% cunostinte legate de crearea continutului.
Ce tip de evaluare practicati?
Evaluarea modulelor se face prin lucrari practice, iar lucrarea de dizertatie care incheie cursul postuniversitar se intocmeste dupa aceleasi standarde ca o lucrare de licenta.
Prin ce se deosebeste acest curs de cele similare de la Universitatea Nationala de Arta Teatrala sau de la Universitatea Politehnica Bucuresti?
Programul postuniversitar multimedia de la Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii din Universitatea din Bucuresti nu reprezinta „Science in Multimedia Technology”, nici „Arts in Multimedia Arts”, este un program aplicativ care foloseste comunicarea ca liant intre tehnologie si arta. Acest program are in vedere produsul multimedia care presupune un continut digital ce acopera interesul de informare, divertisment, educatie, publicitate, dar si combinarea acestor functii.