Stefanini face angajări pentru centrul din București
Cei 50 de angajați din divizia de suport infrastructură din centrul din București al Stefanini sunt specialiști cu experiență care furnizează servicii de suport de nivel 2 și 3. Înființarea acestei divizii în România reprezintă executarea unei strategii pe termen lung, astfel că Stefanini intenționează să crească în continuare echipa locală.
Citește și Cum trebuie să fie software developerul viitorului
Stefanini are deschise șase poziții: atât pentru specialiști SAP și administratori de rețea, cât și pentru manageri. Candidații care aplică pentru aceste poziții trebuie să aibă experiență solidă în domeniu și abilități tehnice avansate.
Principalele capabilități ale echipei de suport infrastructură din România includ administrarea de rețea și sistem, securitate, consultanță SAP și stocare, iar clienții actuali provin în special din industria chimică.
Citește și Ne pierdem printre megabiţi. Nu există viaţă în companie fără tehnologie
Înființat recent, departamentul de suport infrastructură al Stefanini din București este menit să furnizeze servicii avansate de suport IT și este singurul de acest tip pe care compania îl deține în Europa.
Prin această abordare, Stefanini vine în completarea capabilităților de suport infrastructură la nivel global, din India și alte locații – pentru a putea răspunde mai bine cerințelor clienților în ceea ce privește proximitatea regională și culturală.
„Intrarea pe piața europeană a serviciilor avansate de suport IT a reprezentat o decizie strategică pentru Stefanini, iar România a fost aleasă datorită faptului că aici se găsește cel mai mare centru de suport pe care compania îl are în Europa. În plus, piața locală are potențial în ceea ce privește competențele avansate de suport, iar Stefanini poate oferi oportunități de carieră angajaților actuali care deja furnizează servicii de suport de nivel 1 și 1,5”, a declarat Daniela Vercellino, EMEA Recruitment Manager, Stefanini.
În afară de centrul din România, Stefanini mai are divizii de suport infrastructură și în centrele din America de Nord și de Sud. În Brazilia este unul dintre cele mai mari centre de suport infrastructură ale Stefanini la nivel mondial.