Start la Capitala verde!
Orice oraș european cu mai mult de 200 000 de locuitori își poate depune candidatura pentru titlul de Capitală europeană verde din 2015. Participarea este deschisă statelor membre ale UE, țărilor în curs de aderare (Croația), țărilor candidate (Turcia, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Muntenegru, Islanda și Serbia), precum și altor țări din Spațiul Economic European (Norvegia și Liechtenstein). În cazul țărilor în care nu există niciun oraș cu mai mult de 200 000 de locuitori, își poate depune candidatura orașul cel mai mare.
Candidaturile vor fi evaluate pe baza a 12 indicatori: contribuția locală la combaterea schimbărilor climatice globale, transporturile sustenabile, zonele verzi urbane care prezintă o utilizare sustenabilă a terenurilor, promovarea naturii și a biodiversității, calitatea aerului, nivelul de zgomot, gestionarea deșeurilor, consumul de apă, tratarea apelor uzate, ecoinovarea și ocuparea sustenabilă a forței de muncă, gestionarea mediului de către autoritățile locale și performanțele energetice.
Cele trei obiective-cheie ale premiului sunt:
- să recompenseze orașele care au făcut deja dovada unor realizări remarcabile în domeniul mediului;
- să încurajeze orașele pentru asumarea unor obiective ambițioase în ceea ce privește îmbunătățirea mediului și dezvoltarea durabilă în viitor
- să ofere un exemplu de urmat pentru alte orașe și să promoveze cele mai bune practici și experiențe în toate celelalte orașe europene.
Comisarul european pentru mediu, Janez Potočnik, a declarat: „Premiul Capitala europeană verde pune în lumină și recompensează eforturile locale de ameliorare a mediului urban și de promovare a creșterii durabile. Cu ocazia lansării concursului pentru cel de-al șaselea titlu de Capitală europeană verde, cel din 2015, aș dori să încurajez orașele să își depună candidatura și să profite de această ocazie pentru a-și trece în revistă și a-și pune în evidență realizările din domeniul mediului, punând bazele unui viitor durabil pentru propriii cetățeni.”
Orașele își pot depune candidatura online, la adresa http://www.europeangreencapital.eu/. Data limită de depunere a candidaturilor pentru titlul din 2015 este 15 octombrie 2012. Titlul este acordat de un juriu internațional, asistat de un grup de experți recunoscuți din diverse domenii ale protecției mediului. Câștigătorul va fi anunțat în luna iunie 2013.
Patru orașe – Stockholm, Hamburg, Vitoria-Gasteiz și Nantes – au primit până acum prestigiosul titlu, din 2010 până în 2013. Capitala verde din 2014 va fi anunțată la 29 iunie.
Europa este în acest moment o societate predominant urbană, trei din patru europeni locuind în orașe și municipii. Majoritatea problemelor de mediu cu care se confruntă societatea noastră își au originea în zonele urbane, dar tot zonele urbane sunt cele care concentrează voința și capacitatea de inovare necesare pentru rezolvarea acestor probleme. Premiul Capitala europeană verde a fost conceput ca o inițiativă de promovare și de recompensare a eforturilor, de stimulare a activităților ecologice ale orașelor și de prezentare și încurajare a schimbului de bune practici între orașele europene.
Pe lângă oferirea unor exemple de urmat pentru alte orașe, acest plus de vizibilitate va contribui la îmbunătățirea reputației orașului câștigător, precum și a atractivității acestuia ca destinație pentru cei interesați să îl viziteze, să muncească și să trăiască acolo.