Stagii de practică pentru studenţi şi tineri absolvenţi
„Propunerea MCA vine în întâmpinarea tinerilor ambiţioşi şi dornici de afirmare care doresc să îşi crească şansele de a-şi găsi un loc pe piaţa muncii după finalizarea studiilor, în contextul în care, în prezent, posibilităţile acestora de a dobândi experienţă sunt limitate şi greu accesibile”, se precizează într-un comunicat al companiei.
Studenţii din anii trei şi patru de la specializări precum Construcţii, Transporturi, Mecanică, Management, Arhitectură sau Design vor putea efectua, în vara acestui an, stagii de practică în cadrul departamentelor Logistică (trei locuri), Vânzări (două locuri), Producţie (trei locuri ), Cercetare-dezvoltare (două locuri), Marketing (un loc) şi Contabilitate (un loc).
La finalizarea perioadei de practică, tinerii vor primi adeverinţe care să ateste activităţile desfăşurate şi competenţele dobândite. Lista finală cu locurile disponibile, repartizate pe departamente, va fi publicată pe pagina companiei în luna aprilie, secţiunea Practică.