Soft cu personalitate
Tehnologia evoluează repede, astfel că invenţia unor studenţi de la Cambridge, extrem de plictisiţi, care permite computerelor să înţeleagă conversaţiile oamenilor tinde să nu surprindă, informează Mediafax.
Ce face în mod concret softul Autonomy? Este folosit în call-centere precum ale Vodafone pentru a detecta momentul în care un client devine nervos şi pentru a alarma un supervizor sau în industria financiară unde reglementările sunt extrem de dure, pentru a urmări firul unor discuţii în milioane de e-mail-uri şi apeluri telefonice. Softul poate asculta milioane de ore de conversaţii şi extrage acele 10 ore relevante pentru subiectul ales. De altfel, probele care au dus la condamnarea brokerului Jérôme Kerviel, care a provocat pierderi de 5 miliarde de euro pentru banca franceză Societe Generale, au fost obţinute folosindu-se tehnologia Autonomy. Software-ul poate fi folosit de la localizarea persoanelor suspectate de terorism sau de fraudă până la conectarea ştirilor şi a datelor.Cine este şi ce face producătorul britanic de soft Autonomy, pe care Leo Apotheker e gata să dea o sumă de zece ori mai mare decât veniturile anuale, s-au întrebat furioşi acţionarii gigantului IT, în timp ce vindeau săptămâna trecută acţiuni ale HP şi provocau cea mai mare scădere a titlurilor companiei din ultimii 24 de ani.