SIVECO România, suport software pentru un nou portal educaţional european
Proiectul digital, intitulat Open Discovery Space, este o bază comună de lecţii multilingvistice, cu un conţinut ce se adreseaza învăţământului primar, gimnazial , abordând subiecte din domeniile ştiinţe, matematică, arte, IT, studii sociale, limbi străine.
Portalul se va extinde prin contribuţia comunităţilor de profesori, care vor genera conţinut educaţional, iar scopul declarat al acestei iniţiative este de a îmbunătăţi practicile profesorilor în toate domeniile de activitate, îmbinând abilităţile de IT cu inovaţii în pedagogie, curriculă şi organizarea şcolii.
În cadrul comunităţii create prin intermeniul portalului, profesorii din România au posibilitatea să interacţioneze cu alte comunităti de profesori din Europa. Aproximativ 4.000 de elevi şi 10.000 de profesori europeni vor folosi baza comună de lecţii multilingvistice.
SIVECO România sprijină proiectul printr-un intrument de software, MINT Tool, dezvoltat de companie, prin intermediul căruia conţinutul din toate bazele de stocare de informaţii va putea fi încărcat şi vizualizat pe portalul educaţional.
„Open Discovery Space invită la modernizarea educaţiei şcolare prin implicarea profesorilor, elevilor, părinţilor şi a factorilor de decizie. Proiectul are ca obiectiv crearea unui mediu de eLearning pan-european, pentru a promova metode mai flexibile şi creative de învăţare şi pentru a îmbunătăţi conţinutul educaţional”, a declarat Monica Florea, director departament Research & Development, în cadrul SIVECO România.
În cadrul proiectului a fost organizat în România şi workshop-ul "Change-agent teachers", cu 20 de profesori din diferite şcoli, unde au fost prezentate portalurile proiectului: http://portal.opendiscoveryspace.eu şi http://www.opendiscoveryspace.eu.