Sigmund Freud Geniul tacut al psihanalizei

Opera lui este covarsitoare nu numai prin impactul pe care l-a avut asupra gandirii contemporane sau prin vastitate – a scris 24 de volume. Mai uimitor e faptul ca Freud a folosit pentru prima data termenul de „psihanaliza” abia la 39 de ani. Un om care a reusit asa o performanta intelectuala in doar o jumatate de viata nu poate fi decat unul aparte. Si acest lucru s-a vazut inca din copilarie. Sigi a fost un copil precoce din punct de vedere intelectual, dovedind de mic seriozitate si aplecare spre studiu. La opt ani, citea deja Shakespeare, la terminarea scolii avea cunostinte de latina, greaca si ebraica, vorbea germana, franceza si engleza si invatase singur putina spaniola si italiana. Pana la maturitate, avea sa vorbeasca fluent opt limbi straine. Mereu primul din clasa, profesorii si parintii asteptau de la el sa devina cineva, increderea lor insuflandu-i si lui convingerea ca este menit sa exceleze intr-un anumit domeniu.

„Copilul de aur”

Sigismund a fost rasfatatul familiei Freud din orasul morav Freiberg (astazi Pribor – Cehia). Tatal lui era negustor evreu, casatorit pentru a treia oara cu Amalia, o femeie incantatoare si plina de viata, care a avut opt copii si a trait pana la 95 de ani. Primul ei nascut, pe care il alinta „mein goldener Sigi” a fost incontestabil favoritul ei. Dintre toti fratii, doar el dispunea de propria camera, dotata cu veioza pentru a putea citi noaptea; doar lui ii era permis sa ia masa de seara separat de restul familiei. Cu totii s-au mutat la Viena, cand „copilul de aur” avea trei ani. Desi in repetate randuri si-a exprimat aversiunea fata de capitala austriaca, Freud nu o va parasi decat in 1938, silit de prigoana nazista sa se refugieze la Londra, unde a si murit un an mai tarziu.

Tanarul Freud a absolvit summa cum laude Facultatea de Medicina, dar cu trei ani intarziere, intrucat se lasase absorbit de cercetarile de la Institutul de Fiziologie al reputatului Ernst Br”ucke. Freud ar fi fost fericit sa-si continue activitatea de cercetare, fara sa practice deloc medicina, dar in acea perioada cercetarea era privilegiul celor bogati. In plus, se logodise cu Martha Bernays si avea nevoie de o sursa serioasa de venit pentru a-si putea intretine viitoarea familie. Timp de trei ani, a lucrat ca medic la Spitalul General din Viena, iar in 1885 a primit o bursa din partea statului austriac pentru a studia maladiile sistemului nervos la Spitalul Salpetriere din Paris. Sub indrumarea neurologului Jean Charcot, Freud a invatat sa foloseasca hipnoza pentru tratarea tulburarilor nervoase, inclusiv a isteriei.

Ascultatorul tacut si pacientul-povestitor

Va folosi aceasta metoda si in cadrul cabinetului privat de psihiatrie pe care si l-a deschis un an mai tarziu in Viena, dar a descoperit in scurt timp ca efectele benefice ale hipnozei nu erau de durata. In plus, era o metoda considerata neortodoxa de catre corpul medical vienez, care privea cu reticenta munca lui Freud. Chiar si Josef Breuer, prietenul impreuna cu care a publicat Studii asupra isteriei (1895), se va departa de munca lui Freud, considerand ca acesta acorda o importanta exagerata contextului sexual in tratarea nevrozelor. Psihanalistul vienez va inlocui treptat hipnoza cu asa-numitele „asociatii libere” – expunerea spontana de catre pacient a amintirilor lui inca din vremea copilariei.

Moartea tatalui sau, in 1896, l-a aruncat intr-o profunda introspectie si analiza a viselor lui si ale pacientilor. Rezultatul: publicarea Interpretarii viselor (1900), capodopera freudiana – analiza a viselor, autobiografie, teorie si, totodata, istorie a societatii vieneze contemporane. Un an mai tarziu, a aparut Psihopatologia vietii cotidiene, in care Freud sustinea ca blocarea inconstienta a limbajului nu este accidentala, ci dictata de „inconstientul dinamic”, care vrea sa transmita astfel un mesaj important. Pentru majoritatea contemporanilor sai, teoriile freudiene expuse pana atunci erau de domeniul fantasticului. Dar psihanalistul mai avea multe de spus. In 1905, a socat lumea cu celebrele Eseuri asupra teoriei sexualitatii. Ideea ca sexualitatea este cel mai puternic impuls, ca ne guverneaza comportamentul si viata, ca pana si copiii experimenteaza dorinta sexuala era greu de digerat pentru zorii secolului al XX-lea. Chiar si astazi, teoria dezvoltarii psihosexuale ramane controversata, dar complexul lui Oedip, id sau ego sunt concepte consacrate in limbajul psihanalistilor si chiar in cel cotidian. Freud a continuat sa scrie pana la moarte, pentru ca – singur o afirma – nu-si putea inchipui viata fara munca.

Marginalizarea lui Freud a inceput sa paleasca in 1908, odata cu primul Congres International de Psihanaliza de la Salzburg si cu invitatia de a sustine o serie de prelegeri in SUA. Cu adevarat faimos se va simti insa dupa mutarea la Londra, cand o serie de persoane importante au venit sa-l viziteze. Inca de la primele studii publicate, dar mai cu seama dupa ce a fost numit profesor la Universitatea din Viena, Freud s-a vazut inconjurat de o multime de sustinatori, inclusiv celebrii Carl Jung si Alfred Adler. Amandoi au contrazis la un moment dat teoriile freudiene, infiintandu-si propriile scoli de psihologie. Pentru ca nu dorea ca psihanaliza sa fie perceputa ca o „stiinta evreiasca”, Freud tinea la aderentii sai neevrei, iar Jung, un elvetian protestant, era succesorul ideal. Numai ca a inceput sa fie atras de religie si misticism, ceea ce nu avea cum sa-i convina lui Freud, cunoscut ca ateu agresiv. De aici, despartirea celor doi, dupa multi ani de colaborare apropiata.

„Scopul vietii este moartea”

Incepand cu 1895, viata lui Freud se suprapune peste istoria psihanalizei. El insusi declara ca viata nu-i este separata de psihanaliza. Autobiografia lui este saraca in detalii despre viata personala, concentrandu-se asupra dezvoltarii psihanalizei. De altfel, in 1885 ii scria Marthei ca-si distrusese notele si manuscrisele, pentru ca nu voia sa usureze munca viitorilor lui biografi. Cei doi s-au casatorit la intoarcerea lui Freud din Paris, dupa o logodna de patru ani. Mariajul a fost armonios, desi din scrisorile lor aflam ca viata sexuala a cuplului a intrat repede in declin. Au avut sase copii, doar mezina, Anna, calcand pe urmele de psihanalist ale tatalui. Martha se ocupa de gospodarie si de cresterea copiilor, nefiind deloc implicata sau interesata de munca sotului, ceea ce nu inseamna ca Freud nu o aprecia ca fiind plina de intelepciune si bunatate.

Paradoxal, desi era ateu declarat, Freud a recunoscut ca succesul i s-a datorat in mare masura originii sale evreiesti. Nu practica religia mozaica, dar avea constiinta adanca a apartenentei sale: avea putini prieteni neevrei, participa la intrunirile societatii evreiesti locale si refuza sa primeasca bani pentru traducerea lucrarilor lui in ebraica. Considera ca antisemitismul de care s-a izbit la Universitate i-a stimulat independenta in gandire. Iar cand regimul nazist a inceput sa-i arda cartile pe strada, Freud a vazut in plecarea in Anglia o cale spre libertate, nicidecum un exil impus.

Spuneam mai devreme ca numai un om aparte ar fi fost in stare sa creeze o opera de atat de mare amploare si importanta in doar 40 de ani. Psihiatrii ii numesc oameni cu personalitate obsesionala: meticulosi, scrupulosi, ordonati, stapani pe sine. Insusi Freud a recunoscut fata de Jung ca este o astfel de persoana. Dovezile sunt multe, incepand cu precocitatea lui intelectuala si munca intensa cu care isi ocupa ziua. Se imbraca ingrijit si curat, iar dintr-o scrisoare catre Wilhelm Fliess aflam ca mergea zilnic la barbier. Conform lui Ernest Jones, niciodata nu a avut mai mult de trei costume, trei perechi de pantofi si trei seturi de lenjerie. Aidoma altor oameni cu personalitati obsesive, Freud era ordonat, incapatanat si stapan pe sine. Daca in tinerete era sarac si depindea de banii prietenilor, precum Breuer, la maturitate Freud nu suporta sa datoreze bani, ba chiar isi sprijinea financiar rudele, studentii saraci sau proprii pacienti.

Pasiunea lui pentru trabuc este tot o trasatura obsesionala. A continuat sa fumeze chiar si dupa ce s-a ales cu un cancer al gurii si a suferit 30 de operatii in 16 ani. Era constient ca se supune unui risc fatal, dar nu era in stare sa renunte la tutun. Tot obsesionala era si pasiunea lui pentru antichitati. Statuetele antice din cabinetul de la Londra erau atat de ingramadite pe etajere si pe birou, incat era imposibil sa le apreciezi ca obiecte estetice in sine. Freud era clar un colectionar obsedat, interesat mai mult de acumulare decat de frumusete. Contradictiile pe care le-a avut cu diversi colaboratori dovedesc faptul ca psihanalistul era nu doar incapatanat, ci si extrem de orgolios. Odata ajuns la o concluzie, nu suporta sa fie contrazis. Daca s-a intamplat sa-si modifice teoriile, a facut-o din cauza propriilor convingeri, nicidecum ca reactie la criticile celor din jur. Josef Breuer a fost cel care a remarcat ca Freud avea tendinta de a generaliza excesiv. Intr-adevar, concluziile sale privind natura umana se bazau pe un esantion redus al speciei umane. Pacientii lui proveneau din clase sus-puse si din cele mijlocii instarite. Dar, fiind un ganditor indraznet si original, Freud isi supraevalua ideile, fiind „indragostit” de ele. Era nu doar convins ca a descoperit noi laturi ale fiintei umane, ci si ca e un scriitor persuasiv, capabil sa inlature orice critica ce ar fi putut fi adusa operei lui. Se astepta la ostilitate si lipsa de incredere si, adeseori, a avut parte de amandoua. Talentul lui literar si convingerea nestramutata ca are dreptate au facut insa din psihanaliza o forta de care se tine seama in intreaga lume.