Sediul Baxter din România a devenit operațional
În prezent, în România există aproximativ 2.000 de pacienţi cu hemofilie, dintre care în jur de 400 sunt copii. La nivel internaţional, 1 din 10.000 de persoane se naşte cu hemofilie.
„Tratată corespunzător, hemofilia este o boală care poate fi ţinută sub control, prin urmare, pacienţii pot fi uşor de integrat în societate ca oameni normali. Baxter oferă soluţii avansate şi inovatoare, care să conducă la o creştere a calităţii vieţii pacienţilor, cât şi a actului medical. Suntem deschişi unei cooperări pe termen lung cu autorităţile din România, având ca scop îndeplinirea obiectivelor care privesc programele destinate tratamentului hemofiliei”, a declarat Ivan Tomov, Director General Baxter România şi Bulgaria.
Tratamentul profilactic al acestei boli trebuie administrat din copilărie şi continuat periodic pentru a preîntâmpina sângerările. În acest fel pot fi evitate sângerările spontane şi complicaţiile invalidante. Accesul la tratament, devreme şi în cantitate normală, poate oferi pacienţilor şansa la o viaţă absolut normală.
Ca lider mondial de piaţă în tratamentul bolnavilor hemofilici, Baxter are un istoric solid de cooperare cu numeroase guverne, venind astfel în întâmpinarea nevoilor pacienţilor. În România, Ministerul Sănătăţii a crescut bugetul cu 40% pentru hemofilie şi talasemie şi a introdus pentru prima dată programele de tratament profilactic pentru copii.
Baxter România anticipează în acest an o cifră de afaceri de peste 10 milioane dolari și investiții de un million de dolari.