Se lansează proiectul „O meserie pentru încredere în viitorul tău”
„O meserie pentru încredere în viitorul tău” este un proiect lansat în Bucureşti şi Ilfov, pentru educarea şi integrarea profesională şi socială a tinerilor din centre de plasament sau medii defavorizate (de ex. familii monoparentale cu mulţi copii, tineri ce beneficiază de o măsură de protecţie specială).
Proiectul este susţinut prin finanţare de la Raiffeisen Leasing, în cadrul unui program care acoperă costurile necesare şcolarizării, pentru cursuri de calificare de scurtă durată, pentru învăţarea unei meserii.
În faza de început a proiectului vor beneficia de spijin un număr de peste 20 de tineri din Bucureşti şi Ilfov, cu vârste cuprinse între 14 – 22 ani .
Pe durata proiectului tinerii vor beneficia de oportunităţi de practică şi internship, sprijiniţi de personalul de specialitate al Fundaţiei (psiholog, asistent social). De asemenea, vor învăţa cum să-şi redacteze un CV şi cum să se prezinte la un interviu, în cadrul unui program de consiliere în carieră.