Schouten Global intră pe piața din România
Schouten Global – liderul european pe piața de servicii de training, cu birouri în Olanda, Germania, Polonia și China și cu experiență de livrare în peste 60 de țări – intră pe piața din România, extinzându-și astfel prezența în Europa.
Odată cu intrarea pe piața locală, Schouten Global va integra echipa Focus Plus, o companie locală de training și consultanță cu peste 12 ani de experiență. Prin intermediul acestui proces, Schouten Romania va deveni un centru regional pentru Schouten Global în zona de Sud-Est a Europei.
Schouten Global este un lider global pe piața de dezvoltare de leadership și pe zona de învățare și oferă un portofoliu extins de servicii de învățare inovatoare, precum programe de soft skills, programe de îmbunătățire a performanței echipelor și programe de dezvoltare de leadership.
Compania a fost fondată în 1980 și este și până în prezent o afacere de familie și în cele aproape 4 decenii, trainerii Schouten Global, alături de consultanții parteneri au livrat servicii pentru peste 5000 de companii din peste 60 de țări. Peste 300 de angajați cu funcții de suport susțin activitatea a mai mult de 700 de traineri localizați strategic în întreaga lume, fapt ce poziționează Schouten Global drept una dintre cele mai proeminente companii de training la nivel global.
Având drept clienți companii multinaționale din industrii precum tehnologie și IT&C, servicii financiare, retail, petrol si gaze, producția de bunuri, agricultură și auto, Schouten Global și-a consolidat prezența globală colaborând cu traineri si experți de top din fiecare țară.
Astfel, în cei aproape 40 de ani de experiență, compania a marcat performanța de a fi livrat peste 7.000.000 de ore de training. Obiectivul Schouten Global este să-și consolideze prezența la nivel global și să poziționeze Schouten România drept o companie regională de consultanță pentru zona CEE.
“Unindu-ne forțele cu echipa locală de experți Focus Plus și creând împreună Schouten Romania, ne extindem acum cu un centru regional, mărind astfel în mod semnificativ gradul de acoperire la nivel european cu serviciile noastre. România a fost un obiectiv pe care l-am vizat de ceva vreme, datorită contextului economic favorabil. În ultimul deceniu, România a fost una dintre cele mai atractive destinații pentru multe companii internaționale și sectoare precum IT&C și furnizorii de servicii sunt într-o expansiune rapidă, transformând această piață într-o destinație foarte atrăgătoare pentru serviciile noastre”, a declarat Camiel Gielkens, CEO în cadrul Schouten & Nelissen.
Focus Plus, una dintre companiile cu reputație pe piața locală, oferă servicii de training și consultanță în dezvoltare organizațională, pliate pe nevoile clienților, de peste 12 ani. Cu mai bine de 10.000 de ore de training livrate și companii în portofoliu din industrii precum petrol și gaze, tutun, băuturi spirtoase, răcoritoare, retail și IT&C, expertiza și reputația echipei Focus Plus au reprezentat argumente hotărâtoare pentru decizia Schouten Global de a-și extinde operațiunile în România.
„Focus Plus a fost o pasiune și un business pe care l-am crescut organic. Am luat experiența noastră pe zona corporate si am utilizat-o în dezvoltarea de training-uri și suntem mândri că după mai bine de un deceniu avem o echipă cu un portofoliu impresionant. Schouten România este următorul pas pentru noi și suntem nerăbdători să avem acces la toate instrumentele dezvoltate de Schouten Global în ultimele decenii pentru că suntem siguri că structura de învățare propusă este una cu potențial de a revoluționa piața.
Prin intermediul Schouten Global avem acces la cele mai inovatoare metode și soluții de învățare, dobândind astfel un avantaj competitiv enorm. Sunt convins că ne vom extinde curând operațiunile sub marca Schouten Romania„, a declarat Iulian Chihaia, Managing Partner și senior trainer Focus Plus.