Șapte companii din retail și Ambasada Austriei lansează o’SCAR
În data de 21 mai a avut loc un workshop de prezentare a proiectului, dedicat elevilor de clasa a VIII-a; deschiderea efectiva va avea practic loc in toamna urmatoare, o data cu deschiderea anului scolar. Intr-adevar, lansarea proiectului a avut loc luna aceasta, dar pe 5 mai, o data cu conferinta de presa care anunta proiectul. Unul dintre susținătorii proiectului este Dani Oțil, prezentator tv (Neața cu Răzvan și Dani). După o scurtă introducere a partenerilor, câteva cuvinte despre importanța informării încă de mic pentru carieră, Dani i-a invitat pe câțiva elevi să facă o demonstrație, să le testeze încă de pe acum abilitățile lor de vânzători comerciali.
Școala Comercială Austriacă din România presupune introducerea a două clase de învățământ profesional în cadrul Colegiului Economic „Costin C. Kirițescu” din București, având la bază educația duală – o îmbinare a informațiilor teoretice și practice. Programul are o durată de trei ani și oferă absolvenților de clasa a VIII-a cursuri de formare profesională în meseria de comerciant-vânzător în domeniile alimentar și non-alimentar (încălțăminte, fashion, sport, mobilier).
Pe parcursul anilor de studiu, elevii vor învăța de la cei mai buni profesioniști din departamentele companiilor implicate în proiect. Componenta practică a programului are o pondere din ce în ce mai crescută de la an la an: anul I (80% teorie, 20% practică), anul II (40% teorie, 60% practică), anul III (28% teorie, 72% practică). De altfel, la finalizarea cursurilor, absolvenții o’SCAR vor avea prioritate în procesele de recrutare ale celor șapte retaileri.
În plus, elevii vor putea primi o bursă lunară de până la 400 de lei, în funcție de rezultatele obținute, și vor beneficia de decontarea integrală a costurilor de transport în comun pe toată perioada studiilor. 200 de lei va fi bursa din partea școlii și 200 de lei bursă din partea partenerilor unde elevii vor face practica.
Avantajele participării la acest proiect sunt următoarele: elevii vor face pregătire practică alături de cei mai buni profesioniști din retail în companii comerciale de renume, perspectivele de dezvoltare a cariere în cadrul companiilor partenere, vor obține certificat profesional recunoscut pe plan european, vor avea prioritate la angajare în cadrul companiilor partenere, vor primi prime pentru excelență și alte facilități. Cheltuielile de transport sunt asigurate în cadrul programului, astfel ca și elevii din afara Bucureștiului să poată beneficia de acest program.
Înscrierea în program se va desfășura în trei etape, astfel: etapa I – în perioada 8-12 iunie 2015 și pe 15 iunie, etapa II – între 20 și 21 august 2015 și etapa III – în perioada 3-4 septembrie 2015. În etapa de preselecție, candidații vor avea ocazia să se întâlnească cu reprezentanți ai companiilor partenere în proiect, cu care vor avea un interviu.
Billa, C&A, Deichmann, dm drogerie markt, Hervis, Humanic și kika vor asigura pregătirea practică a tinerilor alături de cei mai buni profesioniști din retail.