Sandra Pralong: Când ai de ales între viață și bani, invariabil alegi viața
„Banii sau viața?” Vă amintiți jocul din copilărie în care eram puși să alegem între cele două variante? Vă amintiți ce răspundeați atunci? Dar acum, v-ați mai pus această întrebare? În aceste zile de noiembrie mai mult ca altădată ne gândim la fragilitatea vieții și la valorile care ne ghidează în alegerile pe care le facem. Sandra Pralong a pornit tot de la această întrebare, aparent puerilă, pentru a-și susține crezul: că împlinirile pe care le simțim sunt legate mai ales de respectarea și realizarea valorilor în care credem și mai puțin de succesul material.
„Când avem de ales între bani și viață, invariabil alegem viața. Pentru că banii sunt o consecință a faptului că trăim. Ei pot fi refăcuți. Banii nu sunt un scop, ci un rezultat, iar ei depind de felul în care alegem să ne trăim viața”. Și nu doar banii depinde felul în care trăim, ci și satisfacțiile pe care le avem, crede Sandra Pralong. „Viața este expresia valorilor pe care le îmbrățișăm. Menirea noastră e să exprimăm viața sau, mai degrabă, viața se exprimă prin noi.”
Pentru scepticii care tind să respingă astfel de afirmații ca fiind îndepărtate de realitate, bune de aplicat după ce ai rezolvat grijile zilei de mâine, Pralong a venit cu exemple din viața ei: cum a părăsit un apartament în New York și o viață în care obținuse recunoașterea profesională, pentru a îngheța, alături de români, într-un apartament de pe Moșilor.
„Înainte de 1989 eram director, lucram la Newsweek, aveam succes vizibil, bani și un apartament în New York, la etajul 21. Și atunci a venit Revoluția, l-am întâlnit întâmplător pe George Soros și mi-am pus întrebarea: Unde pot să contribui? Evident, în România. Și am venit să deschid Fundația Soros, am stat pe Moșilor într-un apartament de două camere. Dormeam deseori pe o saltea în bucătărie cu gazul aprins. Toți colegii mei, Alin Teodorescu și alți membri GDS, nu înțelegeau și spuneau: „Sandra e cu siguranță o mare spioană. De ce ar veni să moară de frig aici?” Am lăsat succesul din SUA pentru a-mi trăi valoarea care mă definea: a contribui. Și am avut satisfacții la fiecare bursă acordată, la fiecare tânăr care îmi spunea plângând: „Doamnă, nu-mi vine să cred! Am văzut un anunț în ziar, n-am nicio pilă și merg la bursă în Anglia.”
Sandra Pralong a emigrat din România, împreună cu familia, în timpul comunismului. A făcut studii în Elveția, Franța și Statele Unite. „Eu am ales să îmi construiesc viața pe valoarea „contribuție” și am fost mono-valorică mult timp. După moartea soțului am ales să trăiesc în acord cu această valoare a contribuției. Am încercat să intru în diplomație, am obținut diplome multe, dar n-am reușit. Am ajuns în schimb stagiar, apoi angajat la Newsweek. Am început ca asistent, am fost promovată și în cinci ani ajunsesem director.”
După cei trei ani petrecuți în România ca activist civic în cadrul Fundației Soros pentru o Societate Deschisă s-a reîntors la New York și a încercat să înțeleagă ce trăise. „M-am întors la New York și atunci am pus în practică o altă valoare: curiozitatea. M-am înscris la doctorat pentru a afla de ce în cei trei ani am primit mult mai multe cereri de la solicitanți din Transilvania decât din Moldova sau Muntenia, în condițiile în care noi încercam să nu favorizăm Transilvania.” Iar curiozitatea sa nu era satisfăcută nici în 2010 când a coordonat volumul “De ce m-am întors în România”, în care solicita răspunsuri de la Neagu Djuvara, Dan Chișu, Mariana Nicolesco, Radu Gabrea și alte personalități.
Între timp, mai trecuse prin câteva experiențe românești, fusese consilier al președintelui Emil Constantinescu și înalt funcționar ONU, înființase Fundația SynergEtica și Synergy Communications. „M-am întors în România să termin teza de doctorat și nimeni n-avea nevoie de contribuția mea și eram foarte nefericită. Băsescu era președinte, pe mine nu mă căuta nimeni. Și atunci am scris cartea: „De ce m-am întors în România” pentru că nici eu nu înțelegeam de ce o făcusem. Am creat compania Synergy Communication, iar ONU m-a căutat tocmai pentru că erau clienții noștri. Apoi mi-am dat seama că nu asta m-a adus înapoi. Mi-am adus aminte de bunicul, care fusese general și scrisese cărți. Iar la sfârșitul vieții el m-a învățat că viața noastră aparține deopotrivă locului în care te-ai născut și comunității în care trăiești. Și atunci mi-am dat seama că valoarea crucială pentru mine era patriotismul”.
Sandra Pralong este, din septembrie 2015, consilier de stat la Președinția României, Departamentul pentru Relația cu Românii din Afara Granițelor. Are un Doctorat în Științe Politice de la Paris (“Sciences Po”) și trei Masterate: în marketing (Elveția, HEC), diplomație (SUA, Fletcher School of Law and Diplomacy) și filosofie politică (SUA, Columbia University). În România a livrat programe de dezvoltare a Virtutilor si Valorilor in companii. Dacă o mai întreabă cineva de ce, răspunde: „Viața fiecăruia este o serie de manifestări a valorilor. Asta ne dă satisfacție: când ne exprimăm valoarea.”