S-a deschis Târgul Internaţional Gaudeamus
Noul ministru al Culturii, Vlad Alexandrescu, a precizat că ministerul acordă un loc deosebit cărţii, producţiei de carte şi scriitorilor, iar acest târg are o semnificaţie cu totul specială. "El vine într-un moment în care se iveşte o speranţă în ceea ce priveşte producţia de carte. Ştiţi că Parlamentul a votat Noul Cod Fiscal, care prevede, de la 1 ianuarie 2016, scăderea TVA-ului pe cărţi, de la 9 la 5%", a precizat noul ministru, potrivit Mediafax.
"Sperăm din toată inima ca această uşurare să fie şi o uşurare pentru bugetul cumpărătorilor, ideea este ca să putem face în aşa fel încât cartea să circule mai uşor, să fie mai lesne de procurat, încât drepturile de autor să fie respectate în chip mai riguros şi, în sfârşit, dar nu în ultimul rând, să ajungă şi ceva mai mulţi bani în buzunarele scriitorilor, pentru că ei sunt cei de care industria cărţii profită", a adăugat ministrul Culturii, precizând că, "în România, uneori se publică mai mult decât se scrie".
Aproximativ 300 de expozanţi și peste 700 de evenimente editoriale îi aşteaptă pe iubitorii de literatură, de miercuri până duminică, la Târgul Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură din Bucureşti.