Românii și tehnologia au stricat prietenia
.61% dintre români utilizează tehnologia mai mult decât o făceau acum doi ani, iar 58% dintre ei sunt încântați s-o folosească, însă terminologia nu le oferă o imagine clară asupra felului în care diferite dispozitive și servicii îi voi ajuta.
Întrebați cât de bine cunosc noii termeni din tehnologie, 67% dintre români au declarat că pretind că înțeleg termenii sau frazele tehnice pe care, de fapt, nu le cunosc. „Termenii pe care românii pretind cel mai des că îi înțeleg sunt Cloud (28%), Emoji (27%) și Streaming (25%)", se arată în document.
Studiul arată că, de cele mai multe ori, românii pretind că știu terminologia pentru a nu părea ridicoli sau ignoranți în fața colegilor (29%). Una dintre urmările neînțelegerii terminologiei tehnice are ca rezultat utilizarea parțială a dsipozitivelor sau serviciilor (35%).
În ce privește aplicațiile pe care românii le consideră cele mai utile, cele de navigație și hărți sunt cele pe care 26% le consideră că au un impact semnificativ în simplificarea vieții lor. Acestea au fost urmate de aplicațiile de tip calculator (22%) și aplicațiile pentru camere foto (13%).