Românii se pregătesc în Rusia pentru cel mai mare concurs internaţional de programare
ACM ICPC este cel mai mare concurs internaţional de programare la nivel universitar, o competiţie cu o tradiţie de peste 40 de ani în cadrul căreia se înfruntă reprezentanţii celor mai bune universităţi din lume. Echipa României participă pentru prima oară la Tabăra de la Petrozavodsk anul acesta, între 25 ianuarie şi 5 februarie. Membrii echipei UniBucBigDawgs vor lua parte la concursurile zilnice de programare şi vor asista la conferinţele susţinute de profesori de la cele mai bune universităţi graţie susţinerii oferite de Fundaţia eMAG.
“Anul acesta, ţintim un loc în primele 10 locuri, cu ajutorul taberei de pregătire de la Petrozavodsk”, spune Marius Dumitran, antrenorul echipei UniBucBigDawgs, care va reprezenta România în finala din luna iunie a concursului.
Spre deosebire de Olimpiadele Internaţionale de informatică, ACM ICPC este un concurs pe echipe alcătuite din câte trei studenţi, care trebuie să lucreze împreună, la un singur calculator, pentru rezolvarea a cât mai multe probleme în intervalul celor cinci ore de concurs. Începând cu 1997, IBM a devenit sponsorul oficial al competiţiei, iar anul trecut s-au înscris în concurs peste 10.000 de echipe din peste 2.000 de universităţi din întreaga lume. În ultimii 10 ani, echipa României s-a calificat de patru ori în finala ACM ICPC.