Românii pot investi în companiile germane
Commerzbank este a doua cea mai mare bancă germană și una dintre băncile comerciale de top la nivel mondial, cu subsidiare în peste 50 de țări. Cu aproximativ 1.200 de sucursale, Commerzbank are una dintre cele mai vaste rețele dintre băncile germane, deservind peste 15 milioane de clienți privați, business și corporate.
Continental este al patrulea cel mai mare producător de anvelope din lume activând în peste 300 de locații din 49 de țări. Vânzările totale ale companiei au depășit 30 miliarde euro în ultimii patru ani, în timp ce profitul net din 2013 a fost de aproximativ 2 miliarde de euro.
Citeşte şi: Antreprenor cu acte-n regulă
Deutsche Lufthansa este principala companie aeriană din Germania și lider de piaţă pe toate segmentele pe care activează (transport de pasageri, logistică, reparaţii etc.). Compania are o capitalizare bursieră de aproximativ 6 miliarde euro, realizând în fiecare dintre ultimii trei ani venituri totale de peste 30 miliarde euro.
Deutsche Post, operatorul poștal principal din Germania, are afaceri în peste 220 de ţări şi teritorii şi deţine serviciul de curierat DHL, lider mondial din punctul de vedere al veniturilor, de peste 50 miliarde euro în fiecare din ultimii patru ani. Potenţialul companiei vine din faptul că beneficiază, prin prisma afacerii de curierat, de explozia comerţului on-line, dar şi din lichiditatea bilanţieră bună si nivelul scăzut al datoriilor financiare.