România ocupă locul al treilea în rândul statelor cu cel mai mare declin demografic
Mortalitatea infantilă din România a crescut ușor în iunie 2016, când au decedat 127 de copii cu vârsta de sub un an, comparativ cu 124 de decese în iunie din 2015. Potrivit ultimelor statistici internaționale, România are cea mai mare rată a mortalității infantile din Uniunea Europeană. În Uniunea Europeană, ţara noastră este pe locul al treilea în rândul statelor cu cel mai mare declin demografic, după Germania (-187.000 în 2015) și Italia (-161.800), ca număr absolut. Experții se așteaptă la o adâncire a declinului demografic al României, estimându-se că va ajunge la 14,5 milioane locuitori în anul 2050, potrivit unui raport al Organizației Națiunilor Unite (ONU).
În luna iunie, diferența dintre numărul de decese și numărul de nașteri a fost de 5.582, reprezentând spor natural negativ. 15.230 copii s-au născut în iunie, cu 738 mai mulți comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut.