Reţeaua privată de sănătate Regina Maria deschide oficial Spitalul Băneasa
Spitalul Băneasa include patru săli de operaţie (obstetrică-ginecologie şi pediatrie), două săli de naştere, dintre care una cu posibilitatea naşterii în apă, 100 de paturi pentru mămici sau copii şi un etaj dedicat VIP. Pentru un circuit medical complet şi complex, nu pot lipsi serviciile de anestezie şi terapie intensivă, camerele de gardă 24/24h pentru afecţiunile femeilor şi ale copiilor, ambulanţă dedicată, punct de transfuzie şi laborator de analize.
Echipa este formată din medici cu expertiză impresionantă
„Ca medic, ai cea mai mare împlinire atunci când poţi să le oferi pacienţilor toate soluţiile de care au nevoie. Mulţumirea mea este că, indiferent dacă vorbim despre o femeie, de o viitoare mamă cu sarcină complicată, de un nou-născut cu probleme la naştere sau de un copil cu orice tip de afecţiune, în Spitalul Băneasa va găsi echipa interdisciplinară de medici care să îi poată oferi diagnosticul şi tratamentul potrivit, dar şi aparatura medicală şi infrastructura necesară pentru a putea realiza performanţă medicală”, a declarat Hadi Rahimian, Director Medical Spitalul Băneasa.
Echipa medicală a Spitalul Băneasa include medici cu o expertiză impresionantă precum: Prof. Univ. Dr. Mihail Mircea Jianu, medic primar chirurgie și ortopedie pediatrică, Dr. Hadi Rahimian, medic primar obstetrică-ginecologie, Conf. Dr. Doru Dumbravă, medic primar cardiologie pediatrică, Dr. Mihaela Scheiner, medic primar neonatologie.
Complexitatea serviciilor oferite
Echipele medicale şi aparatura performantă, în special din secţiile de neonatologie, neurochirurgie şi ortopedie pentru copii fac ca sistemul privat de sănătate să îşi asume din ce în ce mai mult complexitatea serviciilor oferite. Secţia de neonatologie a spitalului, compusă din patru departamente: reanimare neonatală, terapie intensivă neonatală, recuperare prematuri şi supraveghere normoponderali, este echipată şi pregătită să deservească şi alte spitale private şi publice care au nevoie de această infrastructură. Aparatele de suport respirator pentru toate tipurile de terapie respiratorie, neinvazivă (NeoPuff, CPAP) sau ventilaţie mecanică, trusele de reanimare neonatală, incubatoarele, aparatele mobile de radiologie, sistemele de aspiraţie, sistemele de mixare aer-oxigen, lămpile de fototerapie pentru controlul icterului, dispozitivele de administrare intravenoasă a soluţiilor asigură reuşita intervenţiilor pentru nou-născuţi de la 28 de săptămâni.
A fost îndepărtată o tumoră voluminoasă de trunchi cerebral la o fetiţă de 12 ani
La începutul lunii septembrie, la Spitalul Băneasa, neurochirurgul Sergiu Stoica a reusit să îndepărteze complet o tumoră voluminoasă de trunchi cerebral la o fetiţă de 12 ani. După câteva zile de la operaţie, Daria a plecat acasă şi a putut fi prezentă la prima zi de şcoală. De asemenea, pe 23 august s-a născut şi Dario, primul copil venit pe lume la Spitalul Bănesa. Dario a cântărit 3,200 g şi a venit pe lume la ora 11.38.
O campanie construită pe ideea empatiei cu pacientele a fost dezvoltată în cele două luni. Pe microsite-ul www.ceisidorescfemeile.ro, pacientele au fost invitate să împărtăşească tot ce este important atunci când vin la medic pentru ele sau pentru copiii lor, participând la un studiu. 1,517 femei au completat chestionarul: 763 mame (50.30%), 619 femei fără copii (40.80%) şi 135 femei însărcinate (8.90%). Din studiu a rezultat că femeile fără copii folosesc mediul online pentru informarea medicală (34%), însă, pe primul loc rămâne opinia medicului. Totodată, 84% dintre femeile însărcinate cred că echipa de medici este cea mai importantă, în vreme ce pentru 70% dintre mame, complexitatea medicală este cea mai importantă într-un spital.