Regatta: Cererea de spaţii în clădiri de birouri va crește cu 25%
"Majorarea considerabilă a impozitelor îi va determina automat pe proprietari să ridice direct proporţional nivelul chiriei. Practic, va fi mult mai avantajos pentru companii să închirieze spaţii în clădirile clasice de birouri, decât în apartamente sau vile. Marea provocare pentru dezvoltatori va fi să construiască spaţii de birouri de dimensiuni mai reduse decât cele dezvoltate până acum, în locaţii cu acces la infrastructură, în special la metrou, sau să le recompartimenteze pe cele deja existente", spune Eduard Uzunov, preşedintele şi fondatorul Regatta Real Estate.
Potrivit Mediafax, pentru clădirile deţinute de persoane fizice şi folosite pentru afaceri, procentul de impozitare va fi cuprins între 0,2% şi 1,3%, dacă imobilul a fost reevaluat, construit sau cumpărat în ultimii cinci ani. În cazul în care construcţia nu a fost reevaluată, construită sau achiziţionată în ultimii cinci ani, procentul de impozitare va fi de 2% din valoarea clădirii, astfel că impozitul poate fi de peste 20 de ori mai mare decât cel din anii anteriori.