Recomandarea prietenilor sau cunostintelor, cea mai buna metoda de a-ti gasi un job
Peste 35% dintre cititorii portalului CariereOnline.ro si-au gasit actualul loc de munca prin intermediul recomandarilor facute de prieteni sau cunostinte, arata un sondaj online. Doar 4,5% s-au angajat prin intermediul retelelor sociale.
Recomandarile prietenilor si cunostintelor au fost indicate de catre 357 de respondenti ca fiind modalitate prin care s-au angajat in jobul din prezent, in vreme ce pe locul doi (307 voturi, 30,4%) s-au clasat cautarile pe site-urile de joburi.
5% dintre votanti pe portalul CariereOnline.ro s-au angajat prin intermediul anunturilor publicate in ziare, iar 7,7% si-au gasit locul de munca actual prin intermediul agentiilor de recrutare, in vreme ce 4,5% au indicat retelele sociale ca sursa pentru gasirea jobului. 15,5% dintre respondenti si-au gasit actualul loc de munca prin alte modalitati decat cele de mai sus.
Sondajul s-a desfasurat pe portalul CariereOnline.ro in perioada 15 aprilie – 22 iunie 2011, avand in total 1011 voturi.