Raport SUA: 25% dintre angajații din România, plătiți cu salariul minim
Astfel, în documentul „Raportul internațional privind situația respectării drepturilor omului în România în 2014”, se arată că, deși Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale are sarcina de a aplica legislația cu privire la condițiile de muncă, siguranță în muncă și salariul minim, în cursul anului 2014, aproximativ un sfert din numarul total al angajaților au primit doar salariul minim.
Citește și Ce drepturi îţi garantează contractul tău de muncă
Asta pentru că, potrivit sindicatelor, mulți angajatori au plătit salarii suplimentare la negru pentru a reduce cuantumul taxelor plătite atât de salariat, cât și de angajator.
În documentul citat se atrage atenția că această practică afectează negativ viitoarele pensii ale angajaților și capacitatea acestora de a obține împrumuturi de la bănci și alte instituții financiare.
Citește și Contractul de muncă full-time vs. cel part-time
O altă problemă semnalată de Departamentul de Stat al SUA are legătură cu plata orelor suplimentare în România: deși angajatorii le cer angajaților să muncească în plus, orele suplimentare nu sunt întotdeauna plătite.
„Această situaţie a fost întâlnită cel mai des în sectoarele textil, bancar, financiar şi de construcţii. Unii funcţionari sindicali au susţinut că majoritatea accidentelor de muncă au avut loc în timpul acestor ore suplimentare obligatorii şi neplătite”, conform documentului citat.
Citește și Munca la negru, cea mai mare problemă pe piaţa internaţională a muncii
În ceea ce privește interdicția folosirii de forță de muncă fără contract, aceasta a fost aplicată limitat, în parte din cauza corupţiei din cadrul Inspectoratului de Muncă, dar şi pentru că atât angajatorii, cât şi angajaţii au avut de câştigat de pe urmă plăţii de impozite reduse ca urmare a muncii fără contract sau a primirii unui salariu suplimentar la negru.
„Autorităţile au aplicat rar sancțiunile prevăzute de legislaţia anterioară împotriva angajatorilor care folosesc ilegal forţa de muncă în totalitate (…) Amenzile prevăzute pentru încălcarea legii sunt cuprinse între 300 de lei (84 de dolari) pentru încălcări minore ale legii şi 100.000 de lei (27.000 de dolari) pentru încălcări mai grave. În general, sancţiunile nu au fost suficient de severe sau de bine aplicate pentru a descuraja încălcarea legii”, se mai arată în raportul SUA.