Raiffeisen Bank investeste in tineri cu potential
Iata ce declara Steven van Groningen, presedintele Raiffeisen Bank Romania despre programul Management Trainee 2003 – 2004: „Fiecare dintre cei 8 tineri va avea sansa sa cunoasca Raiffeisen Bank in detaliu, urmand sa efectueze stagii in majoritatea directiilor bancii. Criteriile dupa care acestia au fost selectati tin mai ales de descoperirea unor abilitati manageriale, pe care, cu programele de pregatire adecvate, ii vom ajuta sa le dezvolte. In opinia mea, sistemul bancar romanesc are foarte multi specialisti excelenti, dar inca nu destui manageri. Cred ca este de datoria noastra sa investim in tineri care sa poata prelua responsabilitati in acest domeniu.”
Prima editie a programului Raiffeisen Management Trainee a inceput in primavara anului 2003 prin participarea la targurile studentesti de locuri de munca, in urma carora Directia de Resurse Umane a primit peste 2600 de aplicatii.
Peste 90% dintre tinerii care au depus scrisori de intentie pe parcursul targurilor specializate au fost interesati de domeniul bancar. Dintre acestia, 50% au exprimat o preferinta pentru domeniul analiza de credit/analiza de risc, 20% pentru aplicatiile informatice in banci, 35% pentru dezvoltarea de produse bancare. De asemenea, din numarul total de scrisori de intentie, peste 65% au venit din partea studentilor din ultimul an la diferite institutii de invatamant superior – majoritatea de la ASE si Politehnica, iar 27% dintre studenti aveau deja un loc de munca; 10% dintre tineri au avut burse de studiu sau participari la scoli de vara in strainatate, iar 45% vorbesc limba engleza fluent.
„Am constatat ca, dintre tinerii care au exprimat o optiune pentru domeniul bancar, o mare parte au preferat Raiffeisen Bank; principala motivatie a fost reputatia bancii si faptul ca facem parte dintr-un grup bancar international de prestigiu”, a spus Mihaela Gheorghe, Director Resurse Umane.
In prima etapa de selectie, cele 2.600 de CV-uri au fost comparate cu un profil al candidatului ideal. „Am cautat studenti in ultimul an de studiu, fara sa preferam o anumita specializare, fluenti cel putin in limba engleza si a caror activitate in timpul facultatii sa demonstreze preocuparea constanta de a face mai mult decat sa participe la cursuri si sa ia note bune la examene”, a explicat Mihaela Forgaciu, Manager Recrutare.
In urma unui proces riguros de selectie (screening CV-uri, interviuri, teste de abilitati si de personalitate) au fost alesi 8 finalisti. Programul este astfel conceput incat fiecare dintre ei, in calitate de angajat al Raiffeisen Bank, are sansa de a cunoaste banca in detaliu, efectuand stagii in majoritatea directiilor bancii timp de 1 an (in perioada noiembrie 2003 – octombrie 2004). Ei sunt indrumati teoretic si practic de specialistii departamentelor respective.
„Periodic stagiarii vor participa la sesiuni de evaluare si intalniri cu directorii bancii. La sfarsitul programului se va decide atat pe baza optiunii exprimate de fiecare trainee, cat si a necesitatilor companiei, directia din banca unde isi va desfasura activitatea pe viitor fiecare trainee, evolutia lor fiind monitorizata pe termen lung”, a explicat Andreea Iosif, Specialist in cadrul Departamentului Dezvoltare Resurse Umane.
Programul Raiffeisen Management Trainee nu se doreste a fi un proiect singular, ci o strategie de actiune pe termen mai lung. Managementul bancii a hotarat sa ofere din nou o sansa tinerilor absolventi de anul acesta, alocand un numar de 10 locuri in cadrul celei de-a doua editii a programului: Management Trainee 2004 – 2005.
Astfel, pentru al doilea an consecutiv, Raiffeisen Bank a participat la targuri de locuri de munca in calitate de partener al unor asociatii studentesti (ex: AIESEC, BEST, VWI), parteneriate ce s-au dovedit a fi benefice.
„Etapa de colectare a CV-urilor pentru programul Management Trainee 2004 – 2005 se va finaliza pe data de 30 iunie 2004. Selectia CV-urilor si interviurile preliminare se vor desfasura in perioada iulie – august 2004. Luna septembrie este dedicata etapei de testare si desemnarii celor 10 finalisti, lansarea oficiala a programului avand loc pe data de
1 octombrie 2004”, explica Alina Bebia, Specialist in cadrul Departamentului Recrutare.
Iata cateva impresii ale tinerilor care anul acesta s-au alaturat echipei Raiffeisen in calitate de management trainees:
„Compar senzatia pe care o ai la sfarsitul facultatii cu cea pe care o simti cand te afli in fata unei foi de hartie nescrise. Doresti sa iti exprimi gandurile, dar albul orbitor al paginii te impiedica.
Intre a scrie pe o pagina alba si a-ti incepe viata profesionala exista legatura: conteaza ceea ce scrii asa cum conteaza alegerea pe care o faci in cariera. Pagina, ca si viata oricum se va umple de semne. Insa sensul pe care tu il acorzi cuvintelor si actelor tale face ca in timp sa obtii succesul. De aceea primul pas al carierei trebuie gandit ca un titlu pe o foaie neinceputa: Management Trainee” (Catalin Cepisca, 25 ani, absolvent al Universitatii Politehnice Bucuresti, Facultatea de Inginerie Economica (sectia Germana).
„Este un program special care te face sa te simti special! Cunosti in fiecare saptamana noi oameni, inveti lucruri noi. Faci parte dintr-o echipa si din familia Raiffeisen. Inveti intr-un an cat altii in patru! Inveti „banking” in cel mai adevarat si modern sens al cuvantului! Faci training in cel mai eficient mod posibil! Eu unul nu-mi pot imagina o tranzitie mai placuta de pe bancile scolii in lumea afacerilor si un inceput de cariera mai potrivit. Este IDEAL si punct.” (Bogdan Stavar, 24 ani, absolvent ASE Bucuresti, REI)
„Nu lasa pe nimeni sa-ti spuna ca entuziasmul si determinarea nu sunt de ajuns ca sa-ti transformi primul job intr-o experienta de neuitat! Raiffeisen te va invata exact opusul. Mi-am depus CV-ul la Raiffeisen Bank in cadrul unuia dintre targurile de locuri de munca pentru studenti. Pot sa spun ca intregul proces de selectie este o experienta in sine, o experienta pe care sunt convinsa ca nici un student nu a mai trait-o.” Alexandra Serban, 23 de ani, absolventa ASE Bucuresti, SELS (sectia Germana).
Tot anul acesta Raiffeisen Bank lanseaza un nou proiect destinat tinerilor, in special studentilor exceptionali din anii terminali: Bursa Raiffeisen. In felul acesta se urmareste ca studentii sa fie sprijiniti sa studieze o perioada in strainatate, urmand ca dupa finalizarea bursei, absolventilor sa le fie facilitata angajarea pe un loc de munca corespunzator in cadrul bancii.
Stagiile de practica sunt un alt mod prin care Raiffeisen Bank sprijina studentii in vederea definitivarii pregatirii lor. „Numai in primele trei luni ale acestui an peste 200 de studenti au efectuat stagii de practica in agentiile Raiffeisen, ajutand direct angajatii bancii la indeplinirea activitatilor zilnice. Anul trecut spre exemplu in jur de o treime dintre cei care au efectuat stagii de practica au fost recomandati pentru angajare de catre indrumatorii de practica din cadrul bancii”, afirma Alina Bebia, Specialist in cadrul Departamentului Recrutare.
„Poate nu lipsit de interes ar fi sa mentionam principiul calauzitor al intemeietorului grupului, Friedrich Wilhelm Raiffeisen: Nu astepta sa te ajute altii, ajuta-te singur! Experienta profesionala nu constituie singurul criteriu de intrare intr-o organizatie multinationala de renume. Important este sa stii ce iti doresti in plan profesional si sa initiezi activitati care sa conduca la transformarea visului in realitate. Raiffeisen te asteapta. Accepti provocarea? Cauta-ne! www.raiffeisen.ro/Cariera”, declara in final doamna Mihaela Forgaciu, Manager Recrutare.