Proiectul „România Educată” reașează societatea românească pe valori
Șeful statului a subliniat că acest proiect prinde "rădăcini" și arată tuturor importanța dialogului și acordului în acțiuni, cu rezultate "măsurabile în viitorul apropiat", relatează Agerpres.
"Cred că prin lansarea acestui proiect, care este acum la nivel de dezbatere regională, am scos acest domeniu din zona bunelor intenții niciodată concretizate și l-am reașezat pe agenda publică instituțională și suntem abia la început", a spus Iohannis.
El a susținut că Educația și Diaspora sunt două segmente "speciale" pentru el și foarte importante pentru țară, întrucât în învățământul superior și în cercetare, Diaspora contribuie la dezvoltarea României.
"Salut sprijinirea legăturilor dintre cercetători și profesori români dinăuntrul și dinafara granițelor, în contextul unei conferințe științifice de înaltă ținută, în care avem cu toții același țel, un nou pas spre transformarea României într-un stat puternic și prosper. Astăzi, Educația și Cercetarea trec dincolo de frontierele naționale. Practic, ne dorim conectarea elitelor românești din jurul lumii pe domeniu de expertiză și apropierea lor de comunitatea academică și științifică din România, precum și de instituțiile statului român. Această legătură intelectuală are un potențial uriaș în dezvoltarea României și ne va aduce mai aproape de o societate a cunoașterii, bazată pe performanță, merit, competență și inovare", a afirmat președintele Klaus Iohannis.
În viziunea sa, este esențial ca universitățile și institutele noastre de cercetare să se conecteze la comunitățile de români din afară, dorindu-se crearea unor "rețele" de specialiști în diverse domenii de interes strategic pentru România.
"Cred că este esențial ca întoarcerea cercetătorilor români în țară să nu fie umbrită de lungi procese birocratice de recunoaștere a diplomelor sau de proceduri dificile de integrare a copiilor în școală", a mai spus șeful statului.