Programul „Prima fabrică” a început cu dreptul
La achiziționarea unei linii de producție, IMM-urile primesc un pachet de servicii care include instalare, punere în funcțiune, garanție și service post garanție. Totodată, un inginer Eurodac se relochează, timp de două săptămâni, în fabrica beneficiarilor, pentru a asigura funcționarea optimă a liniei de producție.
“Concurența, necesitatea unei producții constante, costul mașinilor automate de producție, toate coroborate cu lipsa unor programe guvernamentale care să încurajeze dezvoltarea micilor întreprinzători. Acestea au fost motivele care ne-au făcut să lansăm în luna octombrie 2014 programul Prima Fabrică. A fost un cec în alb”, spune Dragoș Stoica, director de vânzări la Eurodac.
Creat după același model al proiectelor guvernamentale Prima casă și Prima mașină, programul Prima fabrică este singura inițiativă privată care a plecat de la premisa că investiția în afacerile românești va atrage cu adevărat o dezvoltare la nivelul întregii țări.
Citeşte şi: Software-ul, vântul schimbării „din clouds”
Prima fabrică duce la crearea unor locuri de muncă și creșterea producției. Printre beneficiarii Prima fabrică se numără Holchim, Sweetmoment, Euroapicola, Oleomet, Laborex, producători mici care și-au achiziționat primele echipamente automatizate.
Majoritatea utilajelor cumpărate sunt mașini de ambalat care le-au permis să crească producția și să pună pe piață produse de o calitate și un aspect superioare.
Eurodac a lansat programul Prima fabrică în cadrul Indagra 2014. Eurodac oferă un sistem avantajos de rate de până la un an pentru achiziționarea liniei de producție, astfel încât beneficiarul să se poată concentra pe producția și vânzare produselor și mai puțin pe acoperirea costurilor investiției inițiale.