Program de Internship la Pepsi
La finalul programului, cei mai performanți participanți vor fi recrutați în interiorul companiei. În cele trei ediții anterioare, 45 de tineri au beneficiat de cursuri de formare în cadrul companiei, iar 13 dintre aceștia au rămas ca angajați, în diverse departamente. Tinerii interesați pot aplica pentru unul dintre cele 20 de locuri disponibile până la data de 30 aprilie 2013. Programul se va desfășura în perioada mai-septembrie 2013.
Profilul candidatului ideal
Candidatul ideal trebuie să fie student în anul doi sau trei (preferabil, dar nu obligatoriu), indiferent de facultate, să aibă capacitatea de a lua decizii, aptitudini de lider, spirit inovator, să fie orientat spre rezultate, cu abilități analitice dezvoltate, să fie etic, flexibil și să aibă abilități de networking. De asemenea, candidații trebuie să cunoască foarte bine limba engleză. Mai mult decât un program de internship, “Butterfly Effect” a fost creat ca o competiție între participanți, oferind acestora posibiltatea de a câștiga noi cunoștințe și abilități la fiecare pas.
Etapele “Butterfly Effect”
Programul include trei etape, create pentru a atrage (BIG), dezvolta (BOOST), filtra și recruta (BORN) tinerele talente.
1. BIG (Business Institute for future Graduates) – etapă ce se va desfășura la sediul din București, pe teren și în fabricile PepsiCo, în perioada 13- 24 mai 2013; este susținută de o echipă internă, care va organiza training-uri și workshop-uri funcționale și va selecta, în același timp, cei mai potriviți dintre participanți pentru a trece la etapa următoare.
2. BOOST (Building Opportunities by Ongoing Sustaining Talent) – un program plătit de internship pe durata verii (iunie-august), destinat participanților selectați în prima etapă. Va avea loc la sediul din București, iar participanții vor avea ocazia să se implice în activitatea de zi cu zi a companiei.
3. BORN (Building On Boarding for the Recruited Newcomers) – o perioadă de o lună (septembrie) în care participanții se vor familiariza în continuare cu PepsiCo, în urma căreia candidații au șansa de a rămâne ca angajați permanenți.
Pentru a aplica, tinerii interesați trebuie să acceseze www.PepsiCoJobs.ro, să încarce CV-ul, să trimită un eseu de maximum 1.000 de cuvinte și să completeze un scurt chestionar online.