Producătorii de alcool din România vor reformarea pieței
„Inițiativa guvernului este una salutară, țintind elaborarea și implementarea unei strategii adecvate politicilor şi acţiunilor naţionale de reducere a consumului dăunător de alcool”, spun oficialii grupului.
Elaborarea unui plan de acţiuni coordonate şi eficiente, pe termen mediu si lung, în vederea implementării strategiei respective de către autorităţile cu atribuţii în domeniu într-un front comun cu actorii principali din piața băuturilor alcoolice, nu poate fi decît benefică și oportună.
Citește și: Transparența companiilor privind egalitatea de gen și de șanse acordate femeilor
„Considerăm că înființarea Consiliului poate avea un rol esențial în modernizarea și reformarea industriei băuturilor alcoolice din România concretizat prin implementarea şi aplicarea cu succes a unui set de măsuri menite a defini un nou cadru de reglementare şi a institui mecanisme de control eficient al statului cu ajutorul cărora să fie eliminate acele situații în care băuturile alcoolice, printr-o tactică speculativă oneroasă și dăunătoare sub toate aspectele, să pătrundă pe piață fără nici un control, cu efecte dăunătoare grave asupra sănătății consumatorilor, promovate doar de un preț foarte redus, derizoriu ce ascunde, în realitate, contrafaceri, falsificări și produse de contarabandă”, potrivit grupului.
Având în vedere că printre atribuțiile Consiliului, așa cum apar ele potrivit informațiile publice apărute recent, se numără şi coordonarea unei strategii naționale privind reducerea efectelor consumului dăunator de alcool, Distileriile Alexandrion propun ca odată cu înființarea acestui organism să fie luate în considerație şi supuse dezbaterii publice o serie de măsuri benefice pe piața băuturilor alcoolice.
Printre acestea se numără si reformarea integrală a sistemului de accizare a băuturilor alcoolice in România de o manieră transparentă şi echitabilă, în care baza de taxare să fie reprezentată de tăria în grade alcoolice a fiecarei băuturi, accizarea țintind astfel toate băuturile ce conțin alcool şi eliminând indirect vânzările de băuturi in vrac.