Procrastinarea cronică: Ce este şi cum o putem învinge

Procrastinarea cronică se întâlneşte la 20% dintre adulţi. În cazul lor, nu e vorba doar că amână un task cât se poate de mult, ci aşa e stilul lor de viaţă. Un recunoscut profesor de psihologie explică ce este procrastinarea cronică şi cum poate fi învinsă.

Potrivit DEX-ului, a procrastina înseamnă „a amâna sau a întârzia începerea execuției unei sarcini; a temporiza, a tărăgăna, a tergiversa”.

Adică cam ceea ce fac mulţi dintre noi la job. Unii susţin că dau un randament mai bun dacă rezolvă treburile pe ultima sută de metri, alţii pur şi simplu le e lene să se organizeze din timp.

Însă mai e o categorie de persoane care procrastinează, despre care se vorbeşte mai puţin.

Potrivit profesorului de psihologie Joseph Ferrari – care predă la Universitatea DePaul din Chicago şi care de 10 ani ţine conferinţe pe această temă – 20% dintre adulţi se confruntă cu procrastinarea cronică. Asta înseamnă că atitudinea aceasta e impregnată adânc în comportamentul lor şi, pur şi simplu, aşa sunt ei: amână orice – şi nu numai la serviciu – astfel că lenea a ajuns să fie un mod de viaţă.

Specialistul susţine că cei mai mulţi dintre aceştia au avut părinţi care afişau o atitudine rece faţă de ei şi erau foarte exigenţi.

Cu toate că tindem să dăm vina pe mame pentru problemele noastre comportamentale, profesorul de psihologie american a descoperit că, în general, copiii ai căror taţi nu erau apropiaţi de ei şi aveau pretenţii au devenit procrastinatori cronici la maturitate.

Joseph Ferrari nu e de părere că tehnologia ne face să fim mai leneşi.

În schimb, profesorul de psihologie crede că pentru a înţelege de unde vine procrastinarea poate că ar trebui să ne uităm la evoluţia noastră biologică.

Ziua are 24 de ore – e un fapt. Iar dacă spunem că oamenii din prezent sunt mai complicaţi şi mai ocupaţi ca cei din trecut reprezintă o insultă pentru strămoşii noştri, în viziunea lui Joseph Ferrari.

Dacă erau fermieri, de exemplu, se trezeau cu noaptea-n cap, hrăneau animalele, munceau pământul, făceau treabă prin curte sau prin casă şi câte şi mai câte. Şi ei erau foarte ocupaţi, aşa că nu prea avem dreptul să facem astfel de comparaţii.

De altfel, profesorul de psihologie nu crede că există multitasking. Iar prioritizarea sarcinilor nu trebuie confundată cu procrastinarea. Dacă cineva preferă să facă ceva înaintea altui lucru, nu îl face să fie leneş.

Joseph Ferrari mai spune că cei care suferă de procrastinarea cronică sunt egoişti şi foarte inteligenţi. Au însă un mare defect: mint atât de bine încât ajung să-şi creadă minciunile cu atâta tărie încât îi păcălesc şi pe alţii.

Specialistul susţine că cel mai eficient tratament pentru a corecta un astfel de comportament este terapia. El crede că persoanele de acest gen trebuie să înveţe să îşi regândească şi să îşi regleze capacitatea de a gestiona timpul şi de a găsi motivaţia necesară pentru a împiedica procrestinarea cronică.

Creierul celor care procrastinează e diferit de creierul celor care nu amână