Prima conferință din Romania exclusiv dedicată Design Thinking
Design Thinking este o metodă deja foarte populară în mediul business din Vest, datorită capacităţii de a cataliza inovaţia şi de a crea soluţii rapide, fiind un instrument notoriu în companii precum Apple, PepsiCo, Samsung sau Bank of America.
Metoda aduce în prim plan competenţe care au o prezenţă deficitară în structura afacerilor de azi, precum empatia faţă de client, regândirea diverselor situaţii apărute din perspectiva experienţei utilizatorului, lucrul în echipe multidisciplinare şi experimentarea rapidă a soluţiilor generate în urma aplicării ei.
Conform Design Management Institute (SUA, martie 2014), companiile ghidate de design în procesele interne şi-au depăşit financiar colegii din industria în care activează cu 228% în ultimii 10 ani.
Peste 100 de reprezentanţi din top management, specialialişti în marketing, new product development, digital & IT, HR şi antreprenori interesaţi de inovaţie sunt aşteptaţi să între în contact cu speakeri naţionali şi internaţionali recunoscuţi pentru rezultatele obţinute.
În acest moment sunt confimaţi următorii invitaţi:
Aga Szostek – Founder, UX Plus, Polonia
Eliane Tozman – Head of Innovation, IBM, Canada
Mike Parsons – Chief Innovation Officer, Qualitance, Australia
Magda Ropotan – Founder & Innovation Coach, Design Thinking Society, România
Oana Cordea – AVP, Lean Digital Master Blackbelt, Genpact, România
Oskar Dekkers – CEO, Bruil, Olanda
Paul Bulencea – Co-Founder, College of Extraordinary Experiences
Violeta Neniță – Store Manager, IKEA, România
Printre temele abordate se vor număra:
- Apariția Design Thinking ca o nouă filozofie de management
- Povești inspirate din realitate: focus pe studii de caz
- Când totul începe având clientul în gând
- Creează un nou viitor pentru afacerea ta, cu ajutorul Design Thinking
- Trecerea de la B2B la Human2Human în industria serviciilor
- Leagă realitatea de cercetare, prin Design Thinking
- Dezvoltarea tehnologiilor human-centric
- Instrumente utile și metodologie practică pentru situații de business complexe