Premiul Prințesa de Asturias pentru Științe Sociale 2017, câștigat de o expertă în istoria comparată a religiilor
Premiile Prințesa de Asturias sunt atribuite anual unor personalități din domenii foarte diverse: arte, cooperare internațională, științe sociale, comunicare, sporturi, cercetare științifică și litere.
Armstrong, în vârstă de 73 de ani este considerată o referință internațională în studiul comparativ al islamului, iudaismului și creștinismului. Autoarea, care a intrat într-o mănăstire catolică în 1962 dar șapte ani mai târziu a decis să renunțe la viața religioasă pentru o diplomă în literatura contemporană, a primit numeroase premii internaționale pentru studiile sale.
Anul trecut, premiul pentru Științe Sociale a fost acordat istoricei britanice Mary Beard, profesor universitar la catedra Newhham College din Cambridge și realizatoare a numeroase seriale pentru BBC despre lumea clasică. În anii anteriori premiul a revenit, printre alții, economistei franceze Esther Duflo, hispanistului francez Joseph Pérez, socioloagei olandeze și filosoafei americane Martha Nussbaum.
Premiul pentru Științe Sociale decernat miercuri este al cincilea dintre cele opt acordate în fiecare an de Fundația Prințesa de Asturias, care anul acesta a ajuns la cea de-a XXXVII-a ediție. Până acum au fost anunțați câștigătorii premiilor pentru Artă (sud-africanul William Kentridge); pentru Comunicare și Științe Umane (grupul de muzicieni și umoriști argentinieni Les Luthiers); pentru Cooperarare Internațională (centrul Hispanic Society of America), și pentru Sport (selecționata neo-zeelandeză de rugby All Blacks).
Ceremonia de înmânare a premiilor Prințesa de Asturias va avea lor în octombrie la Oviedo (norte), într-o gală solemnă prezidată de regii Spaniei.
Fiecare premiu Prințesa de Asturias constă într-o reproducere a statuetei concepute de Joan Miro — simbol reprezentativ al premiului, un cec în valoare de 50.000 de euro, o diplomă și o insignă.