Polițiștii brazilieni trimiși să asigure securitatea la JO de la Rio denunță condițiile de muncă „sclavagiste”
Poliţiştii reclamă condițiile de muncă, întârzierile la plata salariilor, orarul de lucru inuman, considerând că sunt obligaţi să muncească în “condiții apropiate de sclavagism”. Cei aproximativ 3.000 de membri din Forța Națională de Elită, compusă din polițiști și pompieri din toată Brazilia ameninţă că vor pleca în regiunile de origine dacă le vor fi nu vor fi ascultate cererile. Poliţiştii sunt cazaţi în centre sociale, nu departe de parcul olimpic, unde nu există mobilă şi nici apă curentă. Guvernul a promis polițiștilor că vor încasa un salariu dublu pe timpul misiunii la Rio, adică 136 de dolari.
Pentru JO 2016 de la Rio brazilienii au mobilizat aproximativ 85.000 de membri ai forțelor de securitate, 47.000 de polițiști și 38.000 de militari, dublu față de Olimpiada de la Londra din 2012.