„Politia concediilor medicale” a strans peste 900.000 de lei din amenzi in trei saptamani
Timp de trei saptamani, au fost verificati, la nivel national, 1.540 de medici care au eliberat certificate de concediu medical, identificandu-se abateri de la legislatia in vigoare in cazul a 336 dintre acestia.
Abaterile au constat in inexistenta sau neconformitatea unor documente prevazute de lege. Ca urmare, au fost aplicate 222 amenzi contraventionale in valoare de 859.250 lei, iar 73 de medici au primit avertismente. Pentru 31 medici, valoarea garantata a punctului a fost diminuata cu 10%. De asemenea, reprezentantii caselor de asigurari de sanatate au reziliat un numar de 28 conventii pentru acordarea si eliberarea certificatelor de concediu medical si au fost sesizate comisiile de disciplina ale colegiului medicilor pentru 10 dintre cadrele medicale gasite in culpa.
21 de certificate suspendate din cauza ca bolnavul n-a fost acasa
Au fost respinse/suspendate de la plata un numar de 51 certificate medicale, 21 fiind cazuri in care bolnavul nu a fost gasit la domiciliu. In Botosani au fost descoperite cele mai multe nereguli in ceea ce priveste absenta de la domiciliu. Aici, din 19 persoane controlate, 9 au lipsit de acasa.
“In urma controalelor, Fondul Unic de Asigurari de Sanatate a fost suplimentat cu suma de peste 900 000 lei. Ca sa aveti o imagine asupra acestui subiect, cu acesti bani am putea asigura tratamentul standard pentru aproape 90 de bolnavi de cancer pe an sau am putea finanta tot ceea ce inseamna medicamente, materiale sanitare, salarii pe o luna in 3 Unitati de Primiri Urgente din spitale de nivel mediu”, a declarat ministrul Cseke Attila.
Cele mai multe nereguli au fost constatate in Bistrita-Nasaud, toti cei 22 medici controlati primind avertismente din cauza nerespectarii legislatiei. Amenzile cele mai mari au fost primite de medicii din Timis. In cea de a doua faza a controlului (dupa 28 mai), 16 medici au primit amenzi in valoare de 72.500 de lei.