Pierre Moscovici speră că succesorul său va fi primul ministru de Finanțe al zonei euro
Comisarul european pentru afaceri economice, francezul Pierre Moscovici, a făcut joi un nou apel pentru crearea unui buget și a unui ministru de Finanțe al zonei euro, la o zi după ce Comisia Europeană a prezentat un document de reflecție ce conține posibile căi de urmat pentru aprofundarea Uniunii Economice și Monetare a UE.
"Susțin de multă vreme crearea unui post de ministru de Finanțe al zonei euro, care să conducă Trezoreria zonei euro, posibil cu un buget al zonei euro. Asta înseamnă că trebuie să existe și un Parlament al zonei euro cu parlamentarii din zona euro care să controleze bugetul și ministrul de Finanțe. În acest sens sugerăm ca o posibilitate, și aceasta este și preferința mea, unificarea poziției de președinte al Eurogrupului cu cea a unui membru al Comisiei Europene și asta ar crea o singură persoană responsabilă pentru interesul zonei euro", a mai declarat Moscovici la Forumul Economic European.
Oficialul european a precizat că acesta este un plan pe termen lung care ar trebuie să avanseze în mod progresiv. "Sincer, sper că succesorul meu în funcția de comisar pentru afaceri economice va fi primul ministru de Finanțe al zonei euro. Cred că este absolut necesar dacă nu decisiv pentru eficiența guvernanței zonei euro și pentru legitimitatea sa democratică" a precizat Moscovici. Acesta a apreciat că zona euro și euro și sunt instrumente pentru combaterea populismului. Dacă zona euro va avea un buget și o Trezorerie și dacă este controlat de Parlamentul European, adică răspunde în fața cetățenilor, atunci populismul va scădea.
Referindu-se la aprofundarea Uniunii Economice și Monetare a UE, Moscovici a subliniat că principala prioritate ar fi crearea unei adevărate Uniuni Financiare, care să includă o Uniune Bancară deplină și o Uniune a Piețelor de Capital. În acest sens, comisarul european a apreciat că, pe teren lung, este absolut necesară emiterea de obligațiuni comune în tona euro deoarece aceste obligațiuni ar întrerupe legătura toxică între bănci și obligațiunile lor suverane. "Pe termen scurt, obligațiunile suverane garantate ar putea servi la atingerea acestui scop. Dar pe teremn lung, dezvoltarea unor adevărate active sigure în zona euro este absolut necesară" a spus Moscovici.