Peste 82.000 de cadre medicale în grevă generală
Peste 82.000 de cadre medicale au intrat luni dimineață în grevă generală în spitalele din întreaga țară, a declarat Marius Sepi, prim-vicepreședintele Sanitas, într-o conferință de presă organizată în fața Spitalului Floreasca din Capitală, scrie Agerpres. Sindicatele au anunţat că serviciile medicale din spitale sunt asigurate doar de o treime din personalul medical.
Greva a fost declanşată ca urmare a faptului că nu au ajuns la o soluție cu autoritățile pe Legea salarizării unitare. Sindicatele din Sănătate sunt nemulțumite pentru că personalul TESA și funcționarii publici, medicina școlară și asistența socială nu au primit majorări salariale. Soluția propusă de sindicate a fost de includere a modificărilor în ordonanță atunci când va fi dezbătută în Parlament.
Federatia Sanitas a cerut şi reducerea diferentelor de salarizare spitalele clinice şi neclinice şi trecerea celor din asistenţă socială pe grila din sistemul neclinic.Dar cea mai stringentă solicitare vizează acceptarea plăţii sporurilor la nivelul anului 2016, şi nu 2009, aşa cum prevede legea salarizării.