Pescuitul, un hobby de 50 milioane euro
Conform studiului, pasionații de pescuit din România au cheltuit în 2013 aproximativ 50.000.000 EUR pentru practicarea acestui hobby. Numărul pescarilor din țară a fost evaluat la aproximativ 280.000, ceea ce înseamnă că la fiecare 100 de romani există cca. 1,4 persoane pasionate de pescuit. Din același studiu reiese că în România există peste 140.000 de împătimiți ai pescuitului care utilizează Internetul ca mijloc de informare în pregătirea partidelor.
În ceea ce privește segmentul de pescari cu acces la Internet, studiul estimează că aceștia au cheltuit fiecare între 250 – 500 EUR pentru pasiunea preferată în 2013. În mod excepțional au existat împătimiți cu bugete personale care au depășit 5.000 de EUR anul trecut. Principalele cheltuieli au fost generate de taxele de pescuit, unelte și scule, costuri de deplasare, momeli, costuri de cazare sau ambarcațiuni cu motor.
Turismul din pescuit, o piață în creștere de 3 ani consecutivi
Destinația preferată a pescarilor rămâne Delta Dunării. Conform cifrelor furnizate de Asociația Litoral Delta Dunării, turismul în Deltă a înregistrat o creștere cu 30% în 2013 fată de 2012. Trendul crescător se menține astfel pentru al treilea an consecutiv. Numărul de turiști care au vizitat Delta a crescut cu 7% în 2012 și cu 19% în 2011, conform cifrelor furnizate de Direcția de Statistică Tulcea.
Din analiza locațiilor înregistrate pe HartaPescar.ro în 2013 reiese că numărul bălților particulare amenajate la standarde moderne este în creștere. „Au apărut amenajări și complexe noi, iar pe măsură ce concurența se dezvoltă, ne așteptăm la o îmbunătățire continuă a serviciilor oferite de proprietarii acestor locații. În aceeași măsură, datorită numărului mare de pescari care folosesc Internetul, ne așteptăm la o creștere a bugetelor de publicitate online pe această nișă.", menționează George Dragne, director HartaPescar.ro.