Parlamentarii pregătesc tichetele de masă BIO
Tichetele BIO sunt, potrivit proiectului, tichete de masă, pe suport de hârtie sau electronic. Valoarea acestor tichete de masă BIO este cu 20% mai mare decât valoarea nominală a tichetelor de masă standard.
Aceste tichete nu pot reprezenta mai mult de 25% din numărul de tichete de masă, pe luna respectivă. Tichetele BIO pot fi utilizate numai pentru achiziţionarea de produse alimentare neprocesate, inclusive din pieţele agro-alimentare, precum şi produse alimentare care au eticheta BIO, conform prevederilor legale în vigoare.
Punerea în aplicare şi controlul acestei legi intră în atribuţiile Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentară (ANSVSA).
Potrivit propunerii legislative privind etichetarea produselor alimentare procesate, eticheta de risc cardiovascular va fi destinată produselor preambalate şi ambalate, va avea formă dreptunghiulară şi va avea trei culori, în funcţie de riscul privind bolile cardiace: roşie, verde sau galbenă.
Eticheta roşie, cu risc crescut va fi însoţită de mesajul: ”consumaţi numai ocazional”, eticheta galbenă, cu risc mediu va preciza că există un risc moderat pentru consum, iar cea verde va fi însoţită de mesajul ”alegerea sănătoasă”.
Pentru etichetele roşie şi galbenă, de risc crescut şi moderat, se va preciza şi elemental nutriţional de risc: grăsimi, grăsimi saturate, acizi graşi trans, zahăr, sare. Aceleaşi reguli se vor aplica şi pentru produsele care nu sunt preambalate sau ambulate.
În plus, dacă produsul alimentar conţine mai multe elemente de risc cardiovascular, producătorul, respectiv vânzătorul are obligaţia de a aplica o etichetă distinctă pentru fiecare element de risc.
Producătorii au termen şase luni de la intrarea în vigoare a legii pentru a identifica produsele cu risc cardiovascular pentru consumator şi de a eticheta aceste produse.
În plus, Ministerul Sănătăţii are obligaţia de a explica publicului larg modul în care pot fi decodate simbolurile de pe etichete, precum şi riscurile asociate cu consumul acestor produse.
Punerea în aplicare şi controlul acestei legi intră în atribuţiile Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentară (ANSVSA).
Propunerea legislativă vine şi cu sancţiuni: prima abatere se sancţionează cu avertisment scris şi obligaţia de conformare în 30 de zile calendaristice.
A doua abatere se sancţionează cu amendă cuprinsă între 100 şi 10.000 de lei, însoţită de suspendarea comercializării produselor respective.
Iniţiatorii precizează, în expunerea de motive a proiectului de lege, că etichetele colorate pentru riscul cardiovascular este un proiect promovat de Societatea Europeană de Cardiologie şi Societatea Naţională de Cardiologie.
Ei arată că mesajul ”Evitaţi excesul de sare, zahăr şi grăsimi” nu este suficient, pentru că nu se specifică cât înseamnă excesiv, etichetele colorate arătând, astfel, foarte clar riscul la care este supus consumatorul, în momentul în care cumpără respectivul produs, din perspectiva riscului de boli cardiovasculare.
Proiectul a fost depus miercuri la Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, forul decizional fiind Camera Deputaţilor.