(P) ‘BUSINESS to more BUSINESS’, evenimentul de afaceri de referință pentru managerii și antreprenorii români
Evenimentul a fost organizat de Doingbusiness.ro și a pus la dispoziția mediului de afaceri din Cluj și din județele învecinate consultanța fiscală și strategiile de reacție la schimbarea comportamentului consumatorilor. Conferința face parte din proiectul național ‘BUSINESS to more BUSINESS’ care a debutat la Brașov, în 10 martie 2016 și a cuprins până acum mediul de afaceri din Iași, Prahova, București, Sibiu, Constanța și Cluj.
‘Pe parcursul anului, inclusiv prin evenimentul de la Cluj, am demonstrat că ‘BUSINESS to more BUSINESS’ este conferința de afaceri din România care nu trebuie ratată de niciun manager sau antreprenor. Am adus ceva în premieră la Cluj-Napoca: demonstrarea faptului că dezvoltarea afacerilor este la îndemâna tuturora chiar cu instrumentele pe care deja le au, dar pe care nu știu întotodeauna că le dețin și, prin urmare, nu le folosesc. Mi-a plăcut scopul participării pentru unul dintre antreprenorii prezenți: «vreau să rămân, în urma acestei conferințe, cu informații și soluții practice pe care să le pot folosi pentru creșterea afacerii mele». Și cel mai mult mi-a plăcut că nu doar el a spus la finalul conferinței că și-a atins scopul’, a declarat Dumitru Ion, CEO Doingbusiness.ro.
Evenimentul a fost structurat în 3 sesiuni: o sesiune plenară dedicată consultanței fiscale, financiare și managementului performant și două workshopuri. Primul workshop a dezvoltat instrumentele de afaceri din era digitală și utilizarea la întreaga lor capacitate. Al doilea workshop s-a axat pe descoperirea soluțiilor în accesarea fondurilor europene și pe extinderea de piață.
Printre temele conferinței s-au regăsit instrumentele pentru asigurarea afacerii și managementul riscului, optimizarea costurilor prin soluții de comunicații adaptate afacerii, managementul riscului de credit comercial, democratizarea activității de analiză, interpretare și comunicare a datelor relevante despre afacere – așa numitul analytics – și cele mai noi soluții pentru accesarea fondurilor europene. Alături de Florin Gherghel – Noerr Finance&Tax, Mihai Tandea – Allianz-Țiriac Asigurări, Andreea Cramer – Telekom România, Ciprian Pop – Coface România, Daniel Pană – SAS România, Paul Ciotlăuș – Asociația Economiștilor Maghiari din România, Radu Stănescu – 1tedjob, au oferit soluții audienței Ovidiu Teodorescu și Horațiu Cacoveanu – reprezentanții partenerului Microsoft – Net Brinel, Roxana Mircea – REI Finance Advisors și Dumitru Ion – Kompass România.
Partenerii conferinței ‘BUSINESS to more BUSINESS’ Cluj-Napoca au fost: Telekom Romania, Allianz-Țiriac Asigurări, Microsoft Romania, Net Brinel, Alpha Bank, Coface Romania, SAS România, Business Lease, 1tedjob, Noerr, REI Finance Advisors, Kompass Romania și Asociația Economiștilor Maghiari din România.
Evenimentul a fost susținut prin parteneriate media de: AGERPRES, Calendar Evenimente, Cluj Business, Revista CARIERE, Evenimente Biz, Jurnalul de Afaceri, MANPRES, PrBox.ro, RBE Connect, Spatiulconstruit.ro, Manager Express, Transilvania Business, InvestClub, Făclia de Cluj, Cluj.com, Radio România Cluj, Inspire, Buzzjob, Radio Transilvania și Forbes.
Seria de conferințe ‘BUSINESS to more BUSINESS’ va continua cu evenimentele de la Oradea (20 octombrie 2016) și Timișoara (8 decembrie 2016).
Totodată, în luna noiembrie 2016, la București, Doingbusiness.ro organizează evenimentul de referință CEO Conference, cea mai completă conferință de afaceri dedicată top managerilor din toată țara în care Doingbusiness.ro invită cei mai importanți lideri și experți pentru a prezenta experiențele și strategiile lor pentru sectoare cheie ale economiei românești (detaliile ale ediției de anul trecut aici: http://evenimente.doingbusiness.ro/mcr-events/2015 ).