Ordonanţa privind salarizarea, în dezbatere la mijlocul lui mai
Ministrul a explicat că ordonanţa trebuie să aibă la bază principiul solidarităţii şi principiul neutralităţii între familiile ocupaţionale şi că noua abordare se va concentra pe salariile de bază şi nu pe sporuri şi indemnizaţii.
"Discutăm de o sumă care nu ar putea să rezolve toate inechităţile din sistem şi trebuie să fim cu toţii conştienţi de acest lucru. Este un proces în care nu va fi posibil ca toată lumea să fie mulţumită. Şi atunci, se pune problema, cu aceste resurse puţine pe care le avem, ce putem să facem? Şi avem opţiunea să încercăm să cârpim pe ici, pe colo toată grila de salarizare, cum a fost încercat deja şi nu am avut un mare succes, sau avem opţiunea să ne concentrăm resursele acolo unde este cel mai mult nevoie de ele", a argumentat Pîslaru.
Propunerea principială a Guvernului, în accepţiunea ministrului Muncii, este decomprimarea bazei de salarizare "în sus", în limita resurselor bugetare existente, care să permită o minimă reglare a piramidei salariale.
Ministrul a adăugat că nu este vorba numai de bugetarii care au studii medii, ci şi de salariaţii cu funcţii superioare care sunt la începutul carierei şi abia intră în sistemul bugetar, care trebuie să fie "cât de cât motivaţi".
El consideră că restul inechităţilor vor putea fi soluţionate prin noua Lege a salarizării bugetare care va urma ordonanţa de urgenţă a cărei efecte ar putea să se materializeze în salarii mărite pentru unele categorii de bugetari în august sau septembrie.
Dragoş Pâslaru a mai anunţat că de luni se va lucra împreună cu partenerii sociali pe proiectul ordonanţei de urgenţă, iar pe 15 mai documentul va fi pus în dezbatere în publică.